PRIETENUL LUI B-B-B-BARBU
de Jennie Todd
Pensula din mâna tatălui se opri dintr-o dată. Ochii lui se întoarseră spre Filip care stătea rezemat de menghină. Sprâncenele i se încruntară, într-o expresie pe care o lua el întotdeauna când era serios și trebuia să dea un răspuns important.
Cum putem deosebi ce e bine de ce e rău?" repetă el ca pentru sine întrebarea pusă de fiul său. Un creștin trebuie să caute să afle ce-ar face Isus în locul său și să facă la fel. Asta va fi bine."
Filip se uită la pensula tatălui său care se coborî din nou în cutia de vopsea și așternea acum un strat gros de baiț maroniu pe suprafața netedă a scândurii. Era rândul lui să cadă pe gânduri și să-și încrunte sprâncenele. Oare cum s-ar fi purtat Domnul Isus cu B-B-B-Barbu?
A doua zi, la ora de atelier, domnul profesor Bolț spuse întregii clase că vor trebui să facă câte un proiect la care să lucreze doi câte doi. Imaginația lui Filip vedea deja ce avea de gând să facă: o machetă de lemn, poate chiar o replică la scară a sălii sporturilor din centru.
Barbu va lucra cu Filip", se auzi vocea profesorului.
Oh, nu, se gândi Filip. Cu oricine altul, dar nu cu B-B-B-Barbu.
De fapt nu-l chema B-B-B-Barbu. Porecla asta i se trăgea din faptul că era puțin bâlbâit și când începea să-și spună numele se poticnea întâi, ca un motor de tractor, și apoi rostogolea silabele unele peste altele.
Filip știa că nu este frumos să-și bată joc de Barbu și nici nu ar fi îndrăznit vreodată să-l imite ironic, așa cum făceau toți ceilalți. Totuși, nici prieten nu se putea spune că îi era. Cine și-ar fi dorit ca prieten un caraghios ca B-B-B-Barbu?
Lui Barbu i-a plăcut imediat ideia de a construi o machetă a sălii sporturilor. Filip a trebuit însă să-l învețe mai întâi cum să taie cu ferăstrăul și cum să șlefuiască lemnul cu pila. Barbu era în schimb foarte priceput la vopsit. Filip a trebuit să recunoască aceasta și să învețe câteva lucruri pe care nu le știa încă. În fiecare după amiază, Filip abia aștepta să ajungă acasă la Barbu și să se apuce amândoi de lucru.
L-lasă-mă pe mine", a spus Barbu și degetele lui s-au apucat repede să repare o ferestruică ce nu vroia nicidecum să intre la locul ei. Când a fost gata, Filip s-a uitat și a spus: Excelent!"
Când ești doar cu mine nu te bâlbâi aproape de loc", i-a zis Filip într-una din zile.
M-mă bâlbâi mai ales când sunt emoționat", îi explică Barbu, mai ales când sunt la școală.
Filip a înțeles. El i-a spus lui Barbu că și el are momente grele, când parcă are șoareci în stomac. Mai ales la școală, atunci când nu mi-am făcut lecțiile acasă."
Au început să râdă amândoi cu poftă, imaginându-și cum ar trebui să fi dacă niște șoareci adevărați ți-ar umbla prin burtă.
De ce nu râzi și tu de mine atunci când m-mă bâl-bâlbâi, ca ceilalți?" întrebă Barbu.
Dintr-o dată Filip se simți un pic mândru. În sfârșit cineva a observat că el este altfel decât ceilalți. Surit creștin", a răspuns el, și creștinii încearcă să trăiască și ei cum a trăit Domnul Isus când era pe pământ."
A doua zi, Filip era în toiul unei discuții cu prietenii, când l-a văzut pe Barbu că vine spre el cu un zâmbet larg pe față.
Hei, băieți, vine B-B-B-Barbu!" a strigat unul dintre copii, cu o imitație nu tocmai reușită. B-B-B-Barbu." Ca un strigăt disperat după ajutor, ochii lui Barbu l-au căutat atunci pe Filip, dar acesta s-a făcut că nu-l vede și s-a uitat în altă parte. Barbu a plecat, dar Filip a rămas cu o senzație dureroasă de gol în stomac. Starea asta nu l-a părăsit apoi toată ziua.
După amiază, când s-a dus iarăși să lucreze acasă la Barbu, un fel de tăcere tristă s-a lăsat peste amândoi. Ce mai, nu mai era ca mai înainte. Bine că s-a făcut vremea ca Filip să plece acasă. Când tocmai își lua canadiana să plece, Barbu a izbucnit: S-s-s-spune-mi Filip. Dom-domnul Isus ar fi prieten cu cineva d-d-doar atunci c-c-când nu-l văd ceilalți?"
Întrebarea lui a rămas fără răspuns. Filip s-a întors pe călcâie și a plecat cu pași târâți spre casă. După primii pași, lacrimi mari și fierbinți au început să-i brăzdeze obrajii.
A doua zi, după ce a terminat cursurile, traversând curtea școlii spre casă, Barbu a auzit înapoia sa o voce: Stai, așteaptă-mă!" Recunoscând vocea lui Filip, Barbu nici măcar n-a întors capul, dar a început să meargă mai repede. Aproape fugind, Filip l-a ajuns. Erau chiar în mijlocul curții și ceilalți copii erau cu ochii ațintiți asupra lor.
Nu ți-e fr-fr-frică, că o os-os-os să te vadă cu mine?" i-a zis Barbu.
Vocea lui, la început mânioasă s-a stins spre sfârșitul întrebării, căci mâna lui Filip îi înconjurase deja umerii.
Și ce dacă. Doar ești prietenul meu, Barbule. Vreau să știe toți asta."
Văzându-i că pleacă împreună, unul dintre băieți a strigat: Filip. Ce-ți pierzi vremea cu Barbu. Hai să jucăm fotbal."
Uitându-se peste umăr înapoi, Filip i-a răspuns: Nu astăzi. Mă duc cu. prietenul meu, că avem de lucru."
Pășind alături de Barbu, dintr-o dată Filip nu s-a mai gândit nici la prietenii lui, nici la noul său prieten și nici la macheta la care lucrau împreună. Gândul său a zburat la Domnul Isus, modelul tuturor creștinilor.
Zâmbind și privindu-l dintr-o parte pe Barbu, Filip și-a zis în sine: Da, cred că Domnul Isus s-ar fi împrietenit tocmai cu B-B-B-Barbu!
(Din Partners", Christian Light Publications)