Podul de peste Tay
La Dundee, în fața coastei scoțiene urlă furtuna. Rîul Tay, care de obicei este așa de pașnic ca un peisaj dintr-o ilustrată, se varsă într-un golf larg și pitoresc al Mării Nordului. Acuma însă în acel golf totul este transformat din cauza furtunii. Fluxul izbește cu furie. Vîntul de nord-est își croiește drum adînc în mare și ridică valuri înfiorător de înalte, cărora furtuna le pune capete de spumă zgomotoase, pe care le lovește apoi cu putere uluitoare și le topește într-o ploaie sălbatică. Intre cele două coaste ale golfului din Marea Nordului, ea, marea morții, a așezat o centură ucigașă pentru valurile furioase, în spatele zidului nestatornic de spumă de mare și a valurilor se poate bănui doar țărmul de apus. Din cînd în cînd cîte un fulger ce străbate printre peticele de nori luminează într-o fugă nebună coasta opusă. Aceasta doar pentru o secundă, apoi din nou e noapte sinistră.
La izbucnirea fulgerelor se zărește din cînd în cînd unul din cele 85 de arcuri ale uriașului pod de cale ferată, care se întinde pe o distanță de peste 3.000 de metri peste golful marin. Berbecii greoi de apă se reped cu un zgomot înăbușitor spre pilaștrii și plăcile de oțel ale podului. Din nou un fulger mai luminos care despică stratul de nori negri, arătînd cît de puternic balansează acest pod. Printre mugetele furtunii pătrunde un sunet straniu, strident. Locomotiva trenului accelerat de la Londra șuieră gîfîind.
Înaintea podului însă trenul se oprește. Mecanicul de locomotivă este nehotărît. Oare să îndrăznească să treacă peste pod în partea cealaltă pe o astfel de vreme? Zăbovește un timp, apoi trenul pornește încet cu o nouă șuierătură stridentă care, amestecată cu valurile ce se izbesc și cu bubuitul tunetelor, produce zgomote îngrozitoare. Mecanicul de locomotivă speră că podul este suficient de solid pentru a rezista furtunii. Pe liniile tremurînde roțile se învîrtesc încet pînă la mijlocul podului. Dintr-o dată, un trosnet asurzitor! Țipete de groază răsună în vuietul elementelor dezlănțuite, în cîteva clipe furia uraganului smulge podul pe care se află trenul și-l aruncă în prăpastia înfiorătoare.
Poate că ai auzit despre această nenorocire. S-a întîmplat cu mult timp în urmă, în noaptea de 28 - 29 decembrie 1879. Această tristă întîmplare, care a zguduit odinioară toată lumea a servit ca inspirație poetului Theodor Fontane (1819 - 1898) pentru una din cele mai mișcătoare balade ale sale.
Toți cei care s-au aflat în acest tren au sperat că podul ar fi rezistent. Ei s-au înșelat. Toți au murit, atît mecanicul de locomotivă, cît și cei ce și-au pus nădejdea în el. Ce i-a ajutat faptul că au sperat că vor trece podul fără pericol?
Poate unii călători ce vor să călătorească spre țelul ceresc se încredințează unui mecanic de locomotivă" care de asemeni îi conduce peste niște poduri dubioase. Ei spun: Da, eu am citit în cutare carte, sau am auzit de la conferențiarul acela că am putea avea toată încredințarea că bunul Dumnezeu ne va primi, dacă totuși n-am fost chiar așa de răi, străduindu-ne să facem ceva bun. Doar Dumnezeu este dragoste, iar păcătoși suntem cu toții. Eu am fost totdeauna religios, ba chiar am fost și botezat. Și totuși eu sper...!"
În loc de a ajunge în împărăția lui Dumnezeu foarte mulți s-au prăbușit în adînc de pe acest pod al speranței că...". În împărăția Tatălui duce numai un singur drum pe care El însuși l-a stabilit; iar Domnul Isus spune: Eu sunt calea, adevărul și viața. Nimeni nu vine la Tatăl decît prin mine" (Ev. Ioan 14:6).
Friedhelm König