O săgeată de foc
Episcopul englez John Taylor Smith, care era și duhovnic militar al armatei britanice, a vorbit odată într-o biserică mare asupra textului din Ev. Ioan 3:7: Trebuie să vă nașteți din nou". La sfîrșitul predicii sale a rezumat încă o dată totul și a spus: Dragul meu prieten, nașterea din nou n-o poți înlocui cu nimic, dar chiar cu nimic! Tu poți fi membru al unei biserici, chiar al unei biserici mari, ca aceea din care fac și eu parte, venerabila fracțiune catolici-zantă a bisericii anglicane, însă calitatea de membru a unei biserici nu înseamnă că ești născut din nou! Isus spune clar: »Dacă un om nu se naște din nou, nu poate vedea împărăția lui Dumnezeu.«" (Ev. Ioan 3:3) în timp ce ținea brațul sting întins arătînd spre preot, el continuă: Poți fi chiar și preot ca prietenul meu de aici de lîngă mine, și totuși să nu fii născut din nou. Căci Isus spune: »Dacă un om nu se naște din nou, NU poate vedea împărăția lui Dumnezeu.«" La dreapta episcopului stătea președintele prezbiteriului pe înaltul său scaun. Vorbitorul întinse mîna direct spre el și zise: Tu poți să fii chiar aici, ca prietenul meu, președintele prezbiteriului, și totuși să nu fii născut din nou! Isus însă spune: »Dacă un om nu se naște din nou, nu poate vedea împărăția lui Dumnezeu!*" Și cu aceasta predica sa despre nașterea din nou luă sfîrșit.
La scurt timp după aceasta, primi o scrisoare de la președintele prezbiteriului, în care acesta îi scrie: Mult stimate episcop! Mesajul lui Dumnezeu prin dumneavoastră mi-a pătruns inima. De peste treizeci de ani îndeplinesc funcții bisericești, dar niciodată n-am trăit bucuria nașterii din nou. Niciodată n-am știut nimic despre aceasta. Partea mea a fost, să-mi îndeplinesc cu strictețe serviciul conform cerințelor regulamentului bisericesc. Eu însă nu știam care este realitatea cu mine. Cînd însă dumneavoastră ați arătat cu mîna direct spre mine și ați spus: »Tu poți să fii chiar și președintele prezbiteriului și să nu fii născut din nou...«, atunci am înțeles clar unde se găsea răul fundamental. Eu n-am trăit niciodată nașterea din nou". Din seara aceea, relatase el în continuare, se simțea nefericit și ticălos. Și predica îi produsese o neliniște atît de mare în starea lui sufletească, încît îi tulburase pînă și somnul, îi spuse în scrisoare episcopului că dorește să aibă cu el o discuție între patru ochi.
La această propunere, episcopul John Taylor Smith a fost dispus să aibă o asemenea convorbire. Au citit împreună Cuvîntul lui Dumnezeu și în scurt timp amîndoi au căzut în genunchi în rugăciune. Cel întîlnit de săgeata de foc" a Cuvîntului lui Dumnezeu și-a luat locul înaintea lui Dumnezeu ca un biet păcătos pierdut și și-a pus încrederea numai în Isus, care devenise Domnul și Mîntuitorul său. Ca unul care era născut din nou, se ridică din îngenunchere mulțumind și lăudînd din toată inima pe Dumnezeu.
Din nefericire, sunt mulți oameni care se numesc creștini, dar în realitate sunt creștini numai pe hîrtie. Ei își bazează speranța mîntuirii lor pe hîrtiile și documentele lor creștine, de parcă în fața unui D-- .inezeu Preasfînt certificatul de botez sau ceva asemănător ar fi de ajuns, însă nici botezul, nici apartenența la vreo biserică sau confesiune nu mîntuiește pe oameni! Isus spune: Dacă un om nu se naște din nou, nu poate vedea împărăția lui Dumnezeu". Da, este vorba despre o întoarcere hotărîtoare și o naștere din nou. Atît profesorul D. Karl Heim cît și mulți alți vestitori ai Evangheliei au avut o dorință serioasă de a trezi suflete din somnul siguranței aparente.
Să dea Domnul ca tot mai multe săgeți de foc" de felul acesta să fie aruncate în scopul amintit. Citește Cuvîntul lui Dumnezeu! El vrea să verifice pe fiecare om și să-l apere de siguranța de sine ce duce la moarte. Nu este Cuvîntul Meu ca un foc, zice Domnul, și ca un ciocan care sfărîmă stînca?" (Ieremia 23:29).
Friedhelm König