Karl bibliofilul
Lui Karl îi plăcea să citească de mic copil. Cu primii bani pe care-i câștigase, lustruind cizmele unchiului său, băiatul își cumpără o micuță cărțulie cu coperte roșii.Pasiunea cititului îl împiedica însă câteodată să-și facă lecțiile și de fiecare dată când aducea note proaste, părinții îl pedepseau cu asprime. Pentru o notă proastă la aritmetică tatăl îl amenință că-i ia cărticica. Amărât și cu ochii în lacrimi, băiețelul i se plânse mamei. Dar nici mama nu-i ținu parte, mai ales după ce-i văzu hăinuța pe care nu mai era nici un nasture.
Odată mama îl trimise la prăvălie să cumpere cârnați. Soția cârnățarului puse pe cântar o bucată de salam și întinse mâna după o carte groasă ca să rupă din ea o filă și să împacheteze marfa. Karl încremeni de groază. Era o carte mare și frumoasă, iar lui îi plăceau atât de mult cărțile!
Citind spaima din ochii băiatului, femeia îi promise cartea în schimbul unui vraf de gazete cu care să poată împacheta mezelurile.
Karl se repezi într-un suflet acasă, strânse toate gazetele până la una și alergă cu ele la cârnățărie. În lipsa lui mama desfăcu hârtia în care femeia învelise cârnații și citi: "Sfânta Scriptură a Vechiului și Noului Testament în traducerea lui Martin Luther, anul 1560". "Ce nelegiuire! - exclamă mama. - Să pângărești Sfânta Scriptură, învelind cu ea niște cârnați..."
Între timp Karl alerga prin vecini după alte gazete. Toată lumea din cartier îl cunoștea și-l iubea, astfel că în scurt timp băiatul adună o mulțime de gazete, pe care le duse la prăvălie. Vânzătoarea le puse pe cântar, dar și de astă dată Biblia se dovedi a fi mai grea. Femeia îi spuse că nu i-o poate da, până nu-i va aduce atâta hârtie cât cântărește Biblia. Dar văzând lacrimi în ochii băiatului, i se făcu milă de dânsul și-i spuse: "Bine, ți-o dau, pentru că te știu băiat cuminte și silitor, pentru că îți place să citești, iar mama ta cumpără întotdeauna de la noi. Drept să-p spun, e și păcat să învelești cu ea mezelurile".
Strălucind de bucurie, băiatul duse uriașa Biblie acasă. De atunci petrecea ore întregi plecat deasupra ei, citind sau privind ilustrațiile.
Peste puțin timp băiatul ajunse să cunoască o mulțime de istorii biblice, pe care le povestea mai apoi tovarășilor lui de școală. Aceștia îi schimbară pe loc porecla de Karl "Bibliofilul" în Karl "Biblicul". Când se jucau de-a "Școala Duminicală", Karl îndeplinea întotdeauna rolul predicatorului.
Când sosi timpul să învețe la o școală superioară, părinții lui, oameni săraci, strânseră cu multă trudă mijloacele de care era nevoie ca să-l înscrie la una din școlile din capitală. Acolo avu prilejul să studieze o mulțime de cărți și nutrea speranța să-și procure o bibliotecă proprie. Karl ducea o viață plină de lipsuri, ca de altfel toți studenții. Un profesor îi oferi 50 de mărci (bani nemțești) pentru prețioasa lui Biblie, dar Jonathan, un prieten, îl sfătui să nu-și vândă comoara. Când însă un mare negustor de cărți îi propuse o mie de mărci, Karl vându Biblia și își cumpără în schimb o minunată bibliotecă ce număra și câteva Biblii și se apucă să studieze temeinic Cuvântul lui Dumnezeu. Karl alcătui mai multe manuale de studiere a Bibliei, rămânând până astăzi un renumit scriitor duhovnicesc și slujitor al Domnului, deși nu mai este demult în viață.
Vechea Biblie a lui Karl a ajuns în cele din urmă la un muzeu, unde se află și astăzi, ca o ediție extrem de prețioasă și rară. Puțini sunt acei care știu că această carte l-a adus pe micul bibliofil printre credincioșii Domnului nostru Isus Cristos și l-a ajutat să devină un mare scriitor duhovnicesc și propagator al Sfintei Scripturi.