FURTUNA
Sămânța adevărului - Ianuarie 1995
de David W.Lehigh
Anul 857 de la fondarea Romei. Nici măcar creștinii nu începuseră să socotească anii de la nașterea învățătorului și Mântuitorului lor, petrecută cu 107 ani mai înainte.
În bucătăria palatului de vară a lui Cezar, la marginea Romei, o fată de șaptesprezece ani arunca din când în când priviri luminoase către un tânăr chipeș cu profil de grec, care umbla de colo colo și îngrijea grădinile imperiale.
Fata era neobișnuit de frumoasă, avea păr blond, ochi albaștri și toate trăsăturile feței trădau o viață lăuntrică bogată și luminoasă. Era sclavă în casa Cezarului și acesta pretindea să fie slujit numai de fete frumoase.
Slujitoarele din palatul imperial erau tratate mult mai bine decât celelalte sclave din Roma. Dintre toate, Monica, căci acesta era numele fetei din bucătărie, se bucura de privilegii și mai mari din partea șefei sale, din cauza priceperii ei deosebite în gospodărie.
Șefa ei remarcase idila care începuse între Monica și tânărul grădinar ele la palat. Ea i-a îngăduit tânărului să vină să o vadă din când în când în bucătărie, așa că nu era ceva neobișnuit ca Monica să stea la fereastră și să privească îndelung afară.
În dimineața aceasta însă, privirile ei trădau neliniște și frică. Către amiază, tânăra fată îndrăzni chiar să-i iasă în cale tânărului, când acesta trecu prin fața ușii și-i șopti cu aprindere: Iason, trebuie neapărat să stăm de vorbă diseară. Vino în grădină de îndată ce se lasă întunerecul."
Iason nu era sclav. Tatăl său era chiar proprietarul unei mari livezi de măslini situate la paisprezece kilometrii, de partea cealaltă a pădurii care înconjura palatul imperial. Uleiul produs de măslinii tatălui său era socotit drept cel mai bun din întreaga Italie. Nu este de mirare deci că era uleiul favorit al Cezarului.
De fapt, Cezarul vizitase livezile de măslini cu câțiva ani mai înainte și-l văzuse pe Iason la treabă. Impresionat de priceperea tânărului, Cezar i-a oferit o plată regească pentru a-l face să îngrijească de grădinile palatului său. Cam de atunci lucra Iason la palat.
Iason era creștin și asta îi punea viața într-o mare primejdie. Traian, Ce/arul roman era un om bun, dar legile moștenite de la ceilalți Cezari dinaintea lui pretindeau ca toți cetățenii imperiului să ardă tămâie pe altarul lui Cezar și să-l considere pe stăpânul imperiului un zeu. Oricine refuza să facă aceasta era învinuit de înaltă trădare și executat ca eretic. În aceste condiții, creștinii se întruneau pe ascuns, mai mult noaptea și mai ales prin catacombe, un fel de morminte subterane, în care romanii nu intrau din cauza superstițiilor. Traian nu-i urmărea cu înverșunare pe creștini și dacă nimeni nu făcea plângere împotriva lor, urmașii lui Christos își puteau vedea în liniște de treabă. Dacă însă cineva îi pâra, tribunii romani, deși fără prea mult entuziasm, erau trimiși să-i aresteze și să-i silească să se lepede de credința lor și să arate că aderă la credința Romei aducând tămâie pe altarul Cezarului. Dacă refuzau s-o facă, erau dați morții și sfârșeau în arenele circului mâncați de fiarele sălbatice sau uciși în luptele gladiatorilor.
Monica era și ea creștină. Sub privirile îngăduitoare ale celor din bucătăria palatului, ea se putuse întâlni după plac, în serile de vară, cu Iason, în grădină. Cei doi stătuseră îndelung de vorbă și între ei se statornicise o dragoste curată, în seara aceasta însă, Iason se gândea cu teamă la tonul vocii ei neliniștite. I se păruse ca o porumbiță speriată. După o așteptare înfrigurată, i-a auzit în sfârșit pașii ușori: Ce s-a întâmplat Monica", o întrebă el șoptit.
La fel de încet, ea îi răspunse: Iason, Mesala te-a pârît autorităților că ești creștin." Mesala era unul dintre grădinarii care lucrau sub conducerea lui Iason. În întunerec, Monica n-a putut să vadă paloarea care s-a așezat instantanee pe fața lui Iason, dar i-a putut citi șocul din tonul întrebării: De unde știi?"
Soțul Nerisăi este secretarul tribunului. El i-a spus Nerisei și ea mi-a spus repede mie." Nerisa era șefa Monicăi.
Cum de a aflat Mesala că eu sunt creștin?" întrebă Iason.
Toți slujitorii de la palat știu cine sunt creștini", îi răspunse Monica. Noi nu mergem la sărbătorile și festivalurile lor religioase și nici nu ne prea văd pe la luptele gladiatorilor. Nu ne răzbunăm când suntem nedreptățiți, iar fețele noastre liniștite și fericite ne dau mereu de gol. Tu știi, Iason, că nu poți să ascunzi prea multă vreme ce ai în inimă."
Așa este Monica. Dar, de ce să mă părăsea pe mine Mesala? Ce i-am făcut eu?"
Monica ezită puțin, apoi spuse cu un glas și mai șoptit: Este gelos pe tine. Vrea să fie el grădinar șef, iar tu îi stai în cale. Dacă dispari tu, s-ar putea să-l pună pe el în locul tău. Și mai este ceva..." spuse Monica, iar după o ezitare de câteva secunde, adăugă: Mesala mă vrea și pe mine."
De unde știi asta?" aproape că țipă Iason.
M-a rugat de câteva ori să ies la plimbare cu el. Bineînțeles că nici nu l-am băgat în seamă. Nu numai pentru că nu este creștin, dar și pentru că... Acum că te-a denunțat, îmi este și mai neplăcut. Mi-e milă de el și mă rog pentru el, dar nu I-aș putea privi nicidecum ca prieten sau ca... soț."
Dacă Mesala m-a pârât, nu-mi rămâne decât să fug și să mă ascund undeva departe. Asta înseamnă lipsuri și necazuri. Tu ești încă în siguranță aici, căci Mesala te simpatizează. Dacă însă vei continua să-l refuzi pe Mesala, el te va denunța și pe tine."
Unde mergi tu, voi merge și eu", a zis repezit Monica. Glasul îi era ferm și categoric, semn că se gândise mai demult la aceasta. Vreau să fiu cu tine la bine și la greu. Drumurile noastre nu se mai pot despărți. Suntem una."
O, fată frumoasă și curajoasă!" exclamă Iason. Cuvintele tale îmi dau un mare curaj. Ascultă, o să fugim împreună. O vom lua prin pădurea deasă spre livezile tatălui meu. Odată intrați în pădure, ne vom pierde urma în desișuri. Dacă vom putea ajunge la ai mei, sunt sigur că ne vor da ceva bani și vom putea fugi undeva departe. II știu bine pe tata. El nu este creștin, dar are o inimă bună când este vorba de fiul său. Mâine dimineață, înainte de zori, voi trece să te iau din fața bucătăriei."
Nici Iason și nici Monica n-au prea dormit în noaptea aceea. Înainte de zori, Iason bătu ușurel la ușa bucătăriei. Monica se strecură de îndată afară. Purta o haină simplă de femeie de la țară, iar în mână avea un coșuleț cu merinde: Pentru drum", spuse ea, ca să prindem puteri." Alunecând ca două umbre, cei doi s-au grăbit apoi spre marginea pădurii. Din cauza întunerecului, la început n-au înaintat prea repede, dar când s-a făcut lumină, au luat-o la fugă cât au putut ei de tare. Pădurea era însă deasă și plină de tufișuri. Au trebuit să se oprească adesea și să pornească apoi iarăși. Spre amiază s-au oprit într-un luminiș ca să mănânce. Și-au plecat amândoi capetele cu evlavie și Iason s-a rugat din toată inima, mulțumind pentru toate și cerându-i Domnului să-i ducă până la capăt cu bine.
De-abia terminaseră de mâncat când au auzit în depărtare un lătrat nervos de câini, îngroziți, cei doi și-au dat seama că oamenii de la palat sloboziseră câinii pe urmele lor. Alb la față, Iason a zis: Sunt câinii antrenați special pentru prinderea sclavilor fugari. Ne-au luat urma. Trebuie să fugim repede, că dacă ne prind, ne fac bucăți până să vină ceilalți să ne prindă."
Nu crezi că Dumnezeu ar putea să facă o minune pentru noi?" spuse într-o doară Monica. Ba da", răspunse Iason, este singura mea nădejde. Haide însă să fugim mai departe."
Iason s-a străduit să o țină mereu în direcția livezilor tatălui său. Lătratul câinilor se auzea din ce în ce mai aproape. Preocupați de goana lor prin desișul pădurii, Iason și Monica nici nu au observat când cerul s-a acoperit de nori groși și negrii. Dintr-o dată însă, cei doi au fost asurziți de trosnetul unui fulger care a căzut în apropiere. A urmat apoi un tunet, și încă unul și încă unul... La puțină vreme, zăgazurile cerului s-au deschis și torente de ploaie s-au revărsat asupra pădurii care fremăta însetată. Iason și Monica și-au căutat repede un adăpost lângă trunchiul unui copac. Erau amândoi uzi până la piele și tremurau ca varga.
Furtuna a ținut aproape două ore. A fost o cavalcadă de tunete, un răpăit de stropi mari prin frunzele pomilor și un vârtej încolăcit de vânt printre ramuri. Apoi, tot așa de brusc cum începuse, furtuna se opri și cerul limpede și senin îi lumină iarăși. Cu urechile încordate la maxim, Iason și Monica au căutat să asculte dacă se mai aud în depărtare câinii. Lătraturile însă dispăruseră. Ploaia îi gonise pe toți înapoi. Stropii de apă spălaseră cu desăvârșire orice urmă.
Dumnezeu a făcut într-adevăr o minune", spuse cu recunoștință Iason. Da", răspunse emoționată Monica, El întotdeauna le poartă de grijă la ai Săi."
(Din Companions of Christian Light Publications)