Familia mierlei din vasul de flori
"Ia veniți încoace, copii! Ghiciți, cine este noul nostru colocatar?" Beniamin și Ionatan vin în goană cu fețele întrebătoare. Arăt către colțul vasului mare de flori din fața ferestrei. "Oh, un cuib!" - "Sunt și ouă înăuntrul" - Trei ouă verzii" - "Ce pasăre le-o fi făcut?" Cuprinși de agitație, băieții vorbesc de-a valma, "în primul rând, o să fim atenți să vedem cine va veni la cuib."
În timp ce noi fusesem plecați în concediu, păsărelele evident se simțiseră nederanjate și-și construiseră cuibul în vasul de flori care atârna în fața ferestrei noastre.
Încă ne mai sfătuiam cum i-am putea observa cel mai bine pe noii noștri colocatari, când zărirăm o pasăre cenușie zburând în cuib. "O mierlă!" exclamă Ionatan. "Ne-a văzut și îi e frică." Ne-am tras puțin înapoi, pentru a nu o deranja.
Am plecat să caut o perdea mai scurtă, timp în care Ionatan a cules noi informații despre mierle. "Mierla clocește ouăle timp de 14 zile", spuse el agitat, ținând în mâini o carte despre păsări. "După ce ies, puișorii sunt orbi timp de opt zile. De-am ști numai de cât timp sunt depuse ouăle..." Ne-am putut da seama de asta deja în ziua următoare, când am remarcat un alt ou în cuib. Deci clocitul urma abia să înceapă.
Întreaga familie era bucuroasă. Acum puteam pândi de foarte aproape și comod ceea ce urma să se mai întâmple în cuibul mierlei. M-am pregătit să fac o fotografie, montând aparatul pe un trepied. Trebuia să mă mișc în cea mai mare liniște, căci păsărelele se speriau la cea mai mică mișcare.
Ionatan număra zilele care treceau, între timp am constatat că aproape numai femeiușcă stătea pe ouă. Uneori le lăsa chiar nesupravegheate. Numai din când în când, cam o dată pe zi, venea bărbătușul mierlei și se așeza puțin pe ouă, dispărând apoi imediat.
În cea de-a 14-a zi a ieșit dintr-un ou primul pui de mierlă, de fapt mierla-mamă a rupt coaja cu ciocul și l-a ajutat pe puișorul golaș și orb să iasă din găoace. În ziua următoare mama mai sparse alte două coji și în ziua cealaltă îl ajută pe cel de-al patrulea pui să iasă. Imediat cuibul fu curățat de resturile de coji de ou.
Am rămas uimiți: Din acest moment mierloiul-tată putea fi văzut iarăși foarte des. Odată Ionatan a observat peste o oră tot ceea ce se întâmpla. Mierloiul-tată a venit în tot acest timp de cinci ori la cuib, și de fiecare dată cu ciocul plin. Aducea viermi și gândaci. Mierla-mamă în schimb, venea cam la fiecare cinci minute. Ea zbura numai foarte aproape să caute de mâncare. Tatăl dimpotrivă, întreprindea expediții în toată regula. Perechea de mierle trăia într-un anumit sector, pe care-l delimitau față de "intruși" prin trilurile lor.
Când, pentru o clipă, au dispărut amândoi părinții, am deschis repede fereastra pentru a face o fotografie. Puișorii deschiseră ciocurile ca atunci când veneau părinții să-i hrănească, în curând ne-am dat seama care era cauza: zgomotul produs de deschiderea ferestrei era foarte asemănător cu cel produs de zborul mierlei către cuib.
Într-o zi s-a iscat o furtună puternică. Am privit îngrijorați spre cuib și ne-a mișcat adânc ce am putut vedea: mierla mamă își desfăcuse larg aripile, în formă de evantai, peste întregul cuib. Ploaia o lovea necontenit, însă sub aripile ei puișorii au rămas uscați. "Cel ce stă sub ocrotirea Celui Prea înalt și se odihnește la umbra Celui Atotputernic..." Aceste cuvinte din Psalmul 91 ne erau acum atât de plastic zugrăvite înaintea ochilor. Familia mierlei urma să ne mai amintească și de alte afirmații ale acestui psalm.
Era în aprilie și de fapt mult prea cald pentru acest anotimp. Astfel că mierla-mamă și-a întins iarăși penele ca un evantai peste cuib. Puii stăteau de această dată la umbră. Spre deosebire de poziția pentru ploaie, acum mierla stătea în picioare, ținând ciocul puțin deschis. Părea în felul acesta că ar fi căutat să tragă aer în piept.
În Psalmul 91 stă scris în continuare: "El te va acoperi cu penele Lui, și te vei ascunde sub aripile Lui." Acum până și copiii înțelegeau acest cuvânt din Biblie. Cu siguranță nu-l vom mai uita niciodată.
După opt zile, micuții și-au deschis ochii. De acum încolo nu-și mai deschideau ciocurile decât când îi vedeau într-adevăr pe părinți. Puișorii erau acum acoperiți de pene. Părinții lor aveau multe de făcut pentru a sătura cele patru cioculețe înfometate. Ionatan își dădu cu părerea că părinții puișorilor cărau în fiecare zi o cantitate de mâncare comparabilă cu conținutul a cinci cărucioare de alimente de la supermarket pentru familia noastră. După ce-i hrăneau, părinții se îngrijeau să deretice locuința, în acest scop, ciuguleau biluțele albicioase de găinaț ale puișorilor.
Puii crescură repede și penele erau tot mai dese. Unul din cei patru era deosebit de mare. De cele mai multe ori era deasupra tuturor celorlalți în cuib. În sfârșit, după alte șase zile își luă primul zbor în grădină. Mierla și mierloiul îl urmară foarte agitați. Băiețandrul cel zburdalnic nici nu putea să zboare drept; zborul lui era mai degrabă un săltat, în ziua următoare își luă zborul al doilea pui, iar peste încă o zi urmară cei doi mai micuți. Cu toții nu se mai întoarseră la cuib.
În grădină am mai putut observa un timp cum mama își hrănea în continuare puișorii.
Numai că nu ne-am dat prea bine seama dacă o făcea cu toți cei patru sau numai cu cei mai slabi. Acum puteam să plantez din nou flori proaspete în ghiveciul din fereastră.
Observând familia aceasta a mierlei, am rămas încă odată uimiți. Cu câtă înțelepciune a creat Dumnezeu animalele și păsările! De aici am învățat să înțelegem mai bine Cuvântul Lui, în special exemplul grijii sale față de noi: "Uitați-vă la păsările cerului! Ele nici nu seamănă, nici nu seceră și nici nu strâng nimic în grânare; și totuși Tatăl vostru cel ceresc le hrănește. Oare nu sunteți voi cu mult mai de preț decât ele?" (Matei 6:26)
Annebärbel Estedabady