Două relatări demne de amintit
La începutul anului 1945, corespondentul de război Clarence W. Hall ajunse în micul sat de circa o mie de suflete, Schimabuku, pe Okinawa. Acolo el făcu o uimitoare descoperire.
Iată relatarea lui:
Satul se afla exact pe linia de înaintare americană împotriva japonezilor, în timp ce patrula de recunoaștere ajunse pînă la intrarea în sat, soldaților le fu tăiată calea de către doi bărbați care se înclinară în fața lor și apoi intrară în discuție cu ei. Subofițerul călit în luptă - așteptîndu-se la un șiretlic ostil - fiind vigilent, făcu semn unui translator să se apropie. După ce ascultă dădu din cap: Eu nu înțeleg aceasta. Se pare că noi suntem aici bine veniți. Ni se urează bun venit, ca frați creștini. Unul spune că este primarul, iar celălalt este învățătorul satului. Cartea pe care o ținea cel mai în vîrstă în mînă, era o Biblie". Subofițerul dădu din cap și zise: Să-l aducem mai bine pe pastorul nostru". Și numaidecît pastorul militar veni, împreună cu el și cîțiva corespondenți de presă. Nouă însă ni se păru de-a dreptul suspect și mai întîi ne lăsarăm conduși prin sat de cei doi bărbați. Mai văzuserăm deja și alte sate din Okinawa. Toate făceau o impresie proastă. Schimabuku, din contră, strălucea ca o piatră prețioasă. Pretutindeni eram salutați surîzînd. Plini de mîndrie ei ne arătară casele de o curățenie perfectă, ogoarele plantate în terase, grînarul și mica fabrică de zahăr.
Amîndoi povesteau cu mare entuziasm, iar traducătorul ne spuse: Ei au întîlnit pînă acuma doar un singur american și aceasta cu multă vreme în urmă. Pentru că el era un creștin, ne consideră și pe noi tot creștini. Ei nu pot înțelege însă prea bine de ce am tras noi cu arma cînd am ajuns aici". Încetul cu încetul, iese la iveală toată povestea. În urmă cu 30 de ani, un misionar american în drum spre centrul țării a făcut un popas în satul acesta. Prin mărturia lui s-au convertit doi oameni. Misionarul i-a învățat cîteva cîntări creștine și le-a lăsat și o Biblie tradusă în limba japoneză, îndemnîndu-i totodată să trăiască după principiile acestei cărți. De atunci n-au mai venit în contact cu creștini din exterior, însă cu Biblia în mînă au reușit să ducă o viață cu adevărat creștină.
Cum a fost posibil acest lucru? Cei doi convertiți au citit neobosit în Cuvîntul lui Dumnezeu și au găsit în Isus Cristos Domnul lor, un model de viață ideal, iar din predica Lui de pe munte un îndreptar pentru comportarea în comunitate. Și prin Biblie tot mai mulți locuitori s-au convertit cu adevărat. Astăzi studiul Bibliei este disciplina principală în școală, unde elevii citesc zilnic și învață pe de rost pasaje importante, în felul acesta, deja o generație întreagă a crescut prin Cuvîntul lui Dumnezeu. Succesul este evident, în Schimabuku nu există închisori, nu sunt locuri de distracții, alcoolismul și divorțurile nu constituie o temă. Locuitorii se bucură de o adevărată sănătate morală și trăiesc fericiți și mulțumiți.
Serviciul lor divin este simplu, însă cu toate acestea, solemn. Nu există liturghie. Unii citesc din Biblie, alți credincioși se roagă, apoi cîntă împreună. Șoferul meu și cu mine am fost de-a dreptul acaparați de puterea melodică a cîntării: Lăudați cu toții puterea Numelui lui Isus", încît am început să cîntăm și noi cu însuflețire. Apoi, privirea ni s-a oprit pe Biblie. Cartea legată în imitație de piele era uzată, coperta plesnită și paginile pătate, însă ei o țineau în mînă cu atenție și respect.
După terminarea serviciului divin, pe cînd mulțimea se împrăștia, iar noi așteptam, șoferul meu îmi șopti cu o voce emoționată: Deci toate acestea a reușit să le facă Biblia și doi oameni care cred în Isus". Apoi privind într-o parte spre o groapă în pămînt făcută de un obuz de tun, murmură: Poate totuși noi întrebuințăm arme false pentru a îmbunătăți lumea". Aceasta este relatarea corespondentului de război.
Și acum, zboară cu mine în gînd spre Elveția pașnică, bogată și neutră de peste o sută de ani. Evanghelistul francez Erino Dapozzo, originar din Italia, a povestit nu de mult:
Cu cîtva timp în urmă am dat un anunț la cîteva ziare din Elveția franceză, și anume în Geneva, Montreux și Lausanne. Prin aceste anunțuri căutam biblii noi și chiar vechi, pentru lucrarea misionară din Franța. Multă vreme nu s-a anunțat nimeni, într-un tîrziu, primesc o înștiințare de la un birtaș. Remarcați, o comunicare dintr-un restaurant, nu de la o parohie. Birtașul mi-a scris cîteva rînduri: »Stimate domn! Vă rog să treceți pe la mine. Eu am multe biblii pentru a le dărui.« Imediat am pornit la drum. Birtașul a fost foarte prietenos: »Am un teanc întreg de biblii«, zise el. «Interesant, interesant», spusei eu curios. Apoi am ieșit împreună pînă în fața casei. Birtașul zise: »Vreau să vă explic totul. Vedeți acolo biserica?» »Da, desigur.« »Acum fiți atent! Acolo este biserica, aici restaurantul meu. Perechile care se cunună în biserică, primesc de la domnul pastor o biblie, cadou de nuntă. Pe prima pagină a Bibliei stau scrise frumos numele și prenumele lor. După cununie, nuntașii vin la mine în restaurant pentru masa de prînz. Ei mănîncă bine și beau mult. Iar cînd pleacă, rup din biblie prima pagină cu numele, iar Biblia o lasă aici.« Apoi birtașul mă conduse într-o cameră laterală. Pe masă se găseau 62 de biblii, biblii noi, aruncate, în Elveția cea evlavioasă".
Aceste două realități vorbesc de la sine, nu mai trebuie adăugat nimic. Să-mi fie însă permisă o întrebare către tine, care trăiești de asemenea într-o țară creștină: Cum prețuiești tu Cuvîntul lui Dumnezeu9 El înseamnă totul pentru tine, sau numai puțin, sau chiar nimic? Care este răspunsul tău? Privește la Biblia ta, dacă s-a depus praful pe ea, dacă da, atunci și pe sufletul tău s-a depus. Ia în mînă minunata scrisoare a lui Dumnezeu adresată către tine! Tu vei găsi în ea comori neprețuite, ea îți oferă viața veșnică. Deci: Căutați în Cartea Domnului și citiți!" (Isaia 34:16) Ferice mai degrabă de cei ce ascultă Cuvîntul lui Dumnezeu și-l păzesc!" (Ev. Luca 11:28).
Friedhelm König