Ce duci în spate, omule?
Într-un sătuc de munte din Ardeal trăia un om cocoșat care-și dorea mai mult ca orice pe lume să poată privi în sus, spre cer. Să poată vedea cerurile locuința lui Dumnezeu, să poată admira stelele, luna și soarele creația lui Dumnezeu. Însă din păcate el putea privi doar în jos, în pământ. Până într-o noapte când se întâmplă cu el o minune: Întorcându-se acasă, cam pe la miezul nopții, trebuia să treacă prin cimitirul satului. Deodată în fața lui apăru un înger care-l întrebă :
Ce duci în spate omule?.
Neputința mea de a privi spre cer o cocoașă, oftă omul cu tristețe.
Dă-o încoace și privește spre cer! porunci îngerul întinzând mâna după cocoașa omului, astfel că acesta se întoarse acasă drept ca o lumânare.
A doua zi întreg satul vorbea, mirându-se despre ce i s-a întâmplat omului cocoșat. Auzind de cele întâmplate, un om care era șchiop din naștere, și care-și dorea mai mult ca orice pe lume să poată alerga după plăcerile nebune ale acestei lumi, să poată dansa și mai ales să poată ține pasul alături de tovarășii săi de rele, se duse și el la miezul nopții în cimitir cu speranța că da de-l va întâlni pe înger, și culmea când se făcu miezul nopții în față-i apăru îngerul, care-l întrebă:
Ce duci în spate omule?..
În spate nu duc nimic, eu sunt șchiop și te-aș ruga foarte mult dacă ai vrea să mă vindeci de neputința mea, ca să pot merge și eu la dans și pe la chefuri alături de prietenii mei!
Și în spate zici că nu duci nimic? se miră îngerul.
Nu! răspunse hotărât omul șchiop.
Atunci ține cocoașa aceasta! spuse îngerul, și îi puse omului șchiop în spate o cocoașă, încât acesta se întoarse acasă și cocoșat pe deasupra.
Din punct de vedere spiritual toți oameni sunt cocoșați, pe toți ne împiedică câte un lucru pământesc de nu putem privi în sus spre ceruri. Mulți poartă-n spate povara poftelor firii pământești, alții poartă povara gândurilor lumești, alții îngrijorările acestui veac, alții sunt cocoșați de ură, de neînțelegere, de tot felul de dorințe. Unii nu au timp și nici nu simt nevoia de a privi în sus.
În Evanghelia după Luca, avem un minunat exemplu cu o femeie cocoșată, pe care Domnul Isus o vindecă de neputința ei:
Isus învăța pe norod într-o sinagogă în ziua sabatului. Și acolo era o femeie stăpânită de optsprezece ani de neputință; era gârbovă și nu putea nicidecum sa-și îndrepte spatele. Când a văzut-o Isus a chemat-o și i-a zis: femeie, ești dezlegată de neputința ta. Și-a întins mâinile peste ea: îndată s-a îndreptat, și slăvea pe Dumnezeu.
Ce lucru îmbucurător putem citi în acest text biblic: Când a văzut-o Isus a chemat-o Da Isus cheamă la fel și astăzi pe toți cei ce doresc sa-ăi ridice privirea spre cer și nu pot. Și această femeie dorea sa-și ridice capul și nu putea. Isus Mântuitorul lumii observă acest lucru și-i spune: Femeie ești dezlegată de neputința ta!
Același Isus, are aceiași putere și azi și dacă ne spune: Ești dezlegat de neputința ta! atunci înseamnă că suntem liberi dezlegați de tot ce ne leagă și putem privi spre cer. Dar dacă nu ne recunoaștem neputințele, dacă spunem că în spate nu ducem nimic, dacă ignorăm povara de păcate din spatele nostru și pe deasupra dorim să alergăm după plăcerile nebune ale acestei lumi, s-ar putea ca Isus să ne întoarcă spatele, iar cel rău să ne împovăreze și mai mult.
9 decembrie 2003
Rona de Sus, Maramureș
Mihai TRAISTĂ