O, suflet ce te-afunzi!
O, suflet ce te-afunzi tânjind
în apele-ntristării grele
cât aș dori să te cuprind
cu mreaja-ndemnurilor mele.Și cât aș vrea să te atrag
cu știrea ta sau fără știre
legat cu glasul cel mai drag
spre-un dulce rug de strălucire.Și-ajuns acolo, descălțat
de-a firii vechi încălțăminte
să-ncepi să mergi străluminat
de-un foc nebănuit-nainte.Căci tu nici nu gândești acum
când paști trăirile mărunte
câte minuni te-așteaptă-n drum
și câte străluciri pe munte.
Traian Dorz