O, semnul Lui...
 

O, Semnul Lui... când vine-n zbuciumare
răspuns îndelungatei rugăciuni,
e marea,
sfânta,
unica salvare,
corăbiei cuprinsă de furtuni.

O, când apare-n ceasul chinuirii,
la grelele răscruci de aşteptări,
e farul strălucit al mântuirii
în bezna neştiutelor cărări!

O semnul Lui, e fulger ce-n primejdii
îţi sparge nori şi ziduri de mormânt
şi în adâncu-amar al deznădejdii
lumină-aduce sufletului frânt.

E duhul, focul care izbucneşte
în glas atunci când vorbele aprind,
e strălucirea sfântă ce pluteşte
pe faţa fericitului murind.

O, semnul Lui e liniştea deplină
sub mâna-nverşunaţilor duşmani
când poţi goli cu inima senină
paharul voii sfinte-n Gheţimani.

Şi e puterea harului ce-aprinde
avântul sufletului dezrobit,
când renăscut aripile-şi întinde
din lut spre cerul care l-a primit.

O, semnul Lui... când neagra-ntunecare
din viaţa mea pe veci a-mprăştiat,
ce pace, ce lumină, ce-ndurare
ce gânduri noi, ce noi simţiri mi-a dat!

O, când privirii inimii s-arată
răspuns la rugăciunea-n ceasul greu
pier griji şi răni şi temeri — şi deodată
întreg coboară ceru-n jurul meu.

...O, semnul Lui, pe nori când va apare
dumnezeiescu-I semn biruitor
va nimici tot răul de sub soare
prin zorii veşnicului viitor.

Purtarea Lui va despica morminte
unind iubirea adormită ieri
cu cea de azi schimbată-n cânturi sfinte
de strălucirea-ntâei învieri...
 

Traian Dorz