O, nu mă rog
 

O, nu mă rog să Te primesc
decât cum Te primeşte glia
când fericiţii muguri cresc
despăgubindu-Ţi dărnicia.

Nici nu doresc deşertăciuni
mai mult de-o haină şi de-o pâine
căci îndulcite-n rugăciuni
mă-ndestulează şi-mi rămâne.

Nu-Ţi cer minuni să pot să cred —
cred prin Lumină şi Iubire
cu simţăminte ce-mi purced
din ascultare şi trăire.

Nici altă jertfă mai de preţ
n-aş mai dori să-Ţi dau vreodată
decât a propriei vieţi
cu drag în slujba Ta-ngropată.

Atunci cu lanţul firii rupt
mai liber m-aş ’nalţă spre Tine
cu-n veşnic cântec ne-ntrerupt
spre şi mai sus, spre şi mai bine.

Şi între ce-aş fi şi-ntre ce sunt
n-ar mai fi nici o despărţire
ca între cer şi-ntre pământ
când sufletu-i nemărginire.
 

Traian Dorz