O, întâia mea credință!...
O, întâia mea credință
eu nu te-am uitat nicicând
am păstrat curat în suflet
focul tău mereu crescând...Dacă vântul greu al vieții
uneori părea că-i stins
el se ridica în urmă
mai înalt și mai încins.Dacă umbre-ntunecate
uneori l-au copleșit
el s-a ridicat în urmă
mai curat și strălucit.După fiecare jertfă
al meu suflet l-a purtat
într-o tot mai dulce vatră
mai puternic, mai curat.O, întâia mea credință
cu atât mai mult acum
când m-ai dus atâta cale
cine mi te-ar frânge-n drum?Când prin toate pân-la poarta
cerurilor m-ai adus
du-mă prima mea credință
înc-un pas, pân-la Isus.
Traian Dorz