O rază de soare
O rază de soare, o rază
De lotca luminii purtată,
Veni într-o zi să mă vază
În lumea ce-o țin încuiată,
În cosmosul meu cu lăcată...Tronam peste false imperii
Ascunse în noaptea odăii...
Tronam peste răni și mizerii,
Cinstind tâlhăria și răii,
Străin de căldura Văpăii!Dar iată, că-mi trece hotarul
Șuvița de aur, discretă,
Săltându-și cu sârg felinarul,
Să-mi tulbure mica planetă
Fantastica ei siluetă...Și raza, vâslind, se strecoară
Prin colțuri cu-amare iluzii,
Să-mi dărme, să-mi smulgă-ntr-o doară,
Sărmanele mele confuzii,
Ca vântul, pe câmp, cucuruzii!Și raza plutește, ușure,
Pătrunde-n adânc de abise
Și-n mine pătrunde, să-mi fure
Comorile mele, închise
Nu-n viață, ci-n hârburi de viseȘi scoate și dă la iveală:
Fantome, dorinți costelive
Și-a vieții perfidă spoială,
Grămezi de rebuturi și stive
De triste valori negative.Și-apar mucegaiuri, gunoaie,
În lumea ce-o țin încuiată;
Și lacrimi pornit-au șiroaie...
O, biata ființă ciudată!
O, cosmosul meu cu lăcată!Deschide-ți ferestrele toate
Și scaldă-ți în lacrimi, făptura.
Se poate, se poate, se poate
Să-nvingi deznădejdea și ura!
Și-n lacrimi purifică-ți zguraȘi lacrima, caldă de-a pururi,
Așeaz-o în inima-ți plină
De-acum, cu râvnitele-azururi,
Să schimbe-n aleasă lumină
Un bulgăre searbăd de tină;Și-n beznă fii însuți o rază
Purtată de lotca luminii,
Sfidând omeneasca emfază
Și patosul sterp al rușinii,
Fii albul ce-l leagănă crinii,Fii raza sublimului, raza
De slăvi și minuni născătoare,
Ce stă ca o stâncă, la baza
Trăirii, fii raza de soare
Ce luptă și-nvie, când moare!Simion Cubolta