INDEX
 
Nu va fi belșug de-a pururi
 

Nu va fi belșug de-a pururi
nici tot mesele-ncărcate
vor veni și ani de lipsuri
și de căi întunecate.

Ce-i face-n suferință
dac-astăzi nu-ți aduni
răbdare, prin credință
și har, prin rugăciuni?

Nu vor fi mereu părinții
să-ți muncească și să-ți strângă
vine-o zi ca-n casa goală
singuri ochii tăi să plângă.

Nu va fi tot libertate
tot senin și sărbătoare
vor veni și zile aspre
cu furtuni și cu-ncercare.

Nu vor fi mereu tot alții
ca să-ți poarte grija-n toate
în curând vei geme singur
sub întreaga-ți greutate.

Nu veți fi tot împreună
cu mulțimi și cu cântare
vin și despărțiri pe lume,
sunt și pribegiri amare.

Nu vei fi mereu tot tânăr
nici tot sănătos și bine,
— Ce vei face-atuncea dacă
n-ai pe Dumnezeu cu tine?
 

Traian Dorz

INDEX