Nu mi-ai cerut
 

Nu mi-ai cerut aloie
Stăpânul meu iubit
ştiai ce flori puţine
în suflet mi-au rodit.

Nu mi-ai cerut tămâie
cât cerul cel mai sus
ştiai ce slab jeratec
în suflet mi-ai adus.

Nu mi-ai cerut nici aur
ştiai că n-am să pot
nici mult, nici scump,
nici vrednic,
cât trebuia să scot.

Şi nici în visterie
s-arunc cât cei avuţi
ştiai că toată-averea
mi-s numai doi bănuţi.

Ci mi-ai sădit în suflet
un crin, un singur crin
şi-n cea mai albă stare
doreai să Ţi-l închin.

Mi l-ai luat şi-n talpa
iubirii l-ai zdrobit, —
mireasma jertfei sale
era tot ce-ai dorit.

Primeşte-mi-o Stăpâne,
ca lacrima lui Rut,
curgându-ţi pe picioare
cucernic şi tăcut.
 

Traian Dorz