Mi-am zidit casa pe stâncă
A dat ploaia, an venit șuvoaiele, au suflat vânturile și au bătut în casa aceea, dar ea nu s-a prăbușit, pentru că avea temelia zidită pe stâncă (Matei 7:25)
Tristețea, poate, nu mi-o știți. E gravă.
De ani de zile tot mereu zidesc.
Zidesc, în chinuri mari, un turn de slavă,
O casă pentru omul meu firesc.Zidesc, ce-i dreptul, pe nisipuri ude,
Pe-un vârf de deal cu panta nisipoasă.
Din locul tainei mele se aude
Chemarea lumii vie, zgomotoasă...Zidesc din răsputeri, zidesc într-una,
Să pot să las și eu o dâră-n urmă.
Dar vântul, ploaia, apele, furtuna
Îmi prăbușesc clădirea și mi-o scurmă.Zidesc. Vreau singur să zidesc. Mă latră
Plăcerile și mă atrage balta.
Dar vai, a doua zi, o piatră
Nu mai găsesc, din ce-am tăiat cu daltaO, deznădejdea a-nceput să sape!
Gând totul, totul îmi părea pierdut,
Aud un glas... Isus umbla pe ape...
Iubitul meu, mă lasă să-ți ajut!Zădărnicia îți ucide Visul.
Nu simți că-n neputință tu te scalzi
Și-ți pierzi, pe totdeauna, Paradisul?
Ce ochi senini avea Isus și calzi...O, vino, Doamne! Uite, bolovanii...
Te-așteaptă viața mea înfrântă.
Vreau din molozul marilor strădanii
Să faci o casă trainică și sfântă;Să faci o casă, ca un cer curată,
Având ferestrele deschise larg spre soare,
Din jertfa Ta o casă, ridicată
Pe stânca dragostei, ce-n veci nu moare.Degeaba, vântule, îmi tulbură odaia
Suflarea ta năprasnică și rece!
Degeaba fantomele, ceața și ploaia
Se luptă și vor să mă-nece!Degeaba, o, moarte, îți fâlfâi aripa,
Pierzi vremea degeaba, Satan, lângă ușă!
Iubirea învinge și veacul și clipa
Și-aprinde luceferi din stinsa cenușă.Nu mi-e teamă de voi, duhuri rele, furtunilor!
Nu mi-e teamă de tine, noapte adâncă!
Eu trăiesc minunea minunilor:
Mi-am zidit casa pe stâncă...Simion Cubolta