Îndurerat izvor...
 

Îndurerat Izvor din care
iubirea veşnică-a ieşit
vâslesc pe mări învolburate,
luntraş, de chipul Tău vrăjit!

Departe-n zarea strălucită
te văd pe-ndureratul lemn
se-ntinde pân-la mine umbra
mult-pătimirii Tale semn

Şi-ntinsa crucii Tale umbră,
cât două mii de ani de chin
pe mii de mări mi-nseamnă calea
pe care către Tine vin.

Isuse, azi din lupta lumii
mă-ntorc rănit şi suferind
şi-nfrânt cu mâinile-amăndouă
potirul inimii Ţi-întind:

O, las-să cadă-n el iubire,
un strop din veşnicu-Ţi izvor
şi-o să se-aline-ntregu-i plânset
şi toate rănile ce-l dor

Că nu-i ajung din celelalte,
nu-l umple de-ar primi potop,
Iubire sfântă, dar din Tine,
i-ajunge când primeşte-un strop.

Atras şi însetat de Tine
nu pot să-i mai găsesc alin
nefericit cu jumătate, —
se linişteşte numai plin!

Cu luntrea vieţii sfâşiată
mă-ntorc cu lungi păreri de rău
— Izvorule-al iubirii sfinte
dă-mi sufletului stropul Tău.
 

Traian Dorz