INDEX
 

În pacea serii
 

Doamne Sfinte, Domn Puternic, Tatăl păcii şi-al iubirii,
Toate Ţie se închină în cuprinsu-ntreg al Firii.
Toate-n faţa Ta se-apleacă şi-n tăcerea-nfiorată
Te adoră, Te ascultă şi Te recunosc ca Tată.

În evlavia ce umple sufletul în pacea serii
Ne-aplecăm şi noi genunchii către Tronul Mângăierii
Şi ce gânduri luminoase pot în suflet să se-adune,
Toate-n ceasu-acesta Doamne, se prefac o rugăciune.

Inima ni se topeşte şi se-ntinde să cuprindă
Şi s-aducă înainte-Ţi toată lumea suferindă.
Pe a vântului aripe, Doamne-al slăvilor senine
Glasul rugăciunii noastre se ridică înspre Tine.

Şi-n toţi stropii mulţi de rouă răspândiţi peste ogoare,
Strălucesc a noastre lacrimi jos, la sfintele-Ţi picioare,
Aplecata-nchinăciune a ogoarelor de grâne
Este-a noastră-ngenunchiere înaintea Ta Stăpâne.

Glasul liniştit al apei susurat în unde line
E cântarea noastră, suie ca un imn smerit spre Tine.
Cu o tainică dorinţă şi-o tăcută închinare
Pentru-atâţi sărmani ce-aşteaptă milă Doamne şi-ndurare.

Pentru cei ce mor de foame prin bordeiele uitate,
Pentru cei fără lumină din genuni întunecate,
Pentru miile de inimi ce cu dor adânc Te cheamă
Şi Te-aşteaptă cum aşteaptă dornici pruncii după mamă,

Pentru cei ce gem sub lespezi de tristeţe şi păcate,
Pentru cei ce plâng în lumea de venin şi răutate,
Pentru cei ce n-au lumină nici în suflet nici în casă
Şi pe care munţi de beznă şi mai spre adânc i-apasă.

Pentru cei fără nădejde, pentru cei fără scăpare,
Pentru cei ce n-au pe nimeni, - cerem Doamne-a Ta-ndurare!
Doamne, cât de-ndepărtată-i omenirea azi de Tine!...
— De păcat şi necredinţă toate inimile-s pline.

Făr’delegea se răsfaţă şi-n bordeie şi-n palate
Geme, plin cu vârf, pământul de blestem şi nedreptate.
Iar Cuvântul stă sub noaptea nepăsării ce ne-apasă
Năbuşit de-a necredinţei şi de-a formei coajă groasă.

Banul este-al lumii idol, lui se-nchină omenirea,
De la el şi-aşteaptă astăzi mii de oameni izbăvirea;
De la el îşi cer săracii mult-râvnita uşurare,
După el aleargă-avuţii veşnic fără saturare.

După el doresc şi luptă şi se zbuciumă, se bate
Omenirea-n două cete: hămesite şi-mbuibate,
Pentru demonul acesta se frământă şi se-omoară
Încleştaţi sub uriaşa lăcomiei lor povară.

Doamne, vezi că-n clipa asta de-am îngenunchiat în cale
Nu vrem pentru noi să-Ţi cerem îndurarea Feţei Tale,
Nici - în nopţile de lacrimi când cu-a rugăciunii gânduri
Ne rugăm, - nu nouă, cerem mila Ta-n atâtea rânduri,

Ci Ţi-o cerem pentru-aceia mulţi ce-n greutăţi suspină,
Ce cred că li-e dor să beie dar li-e sete de lumină
Care gem cu-atâtea sarcini şi-Ţi cer vremuri mai senine,
Ei cred că li-e dor de pâine, dar li-e foame după Tine!

Şi împinşi de-această foame ca un tunet de aramă
Glasul lor adânc pe Tine Doamne, fără-a şti, Te cheamă.
O, coboară-Ţi îndurarea iarăşi Doamne din ‘nălţime
Peste stinsa, apăsata şi sărmana Ta mulţime,

Şi-n opaiţul stins şi rece al atâtei neştiinţe
Tu aprinde strălucirea sfintei Tale cunoştinţe,
Iar în locul alergării dup-o slavă-amăgitoare
Fă-i să caute moştenirea slavei ce-i nepieritoare

Şi când caută fericirea fără-a o afla vreodată
Fă-i să vadă că doar Tu eşti fericirea-adevărată...
Pentru ei în seara asta Te rugăm plângând Părinte
Când natura-ntreagă parcă în genunci Îţi stă-nainte

Şi când inimile noastre s-ar întinde să cuprindă
Lângă sânul rugăciunii toată lumea suferindă
Nu ne depărta de-acuma de la marea Ta-ndurare
Că eşti singura scăpare Doamne, Singura scăpare...
 

Traian Dorz

 

INDEX