INDEX
 

În dimineaţa învierii
 

Isus,
prin care-a fost creat
şi ceru-ntre şi stropul humii,
trei zile şi trei nopţi a stat,
din sânul Celui adorat,
în sânul şi puterea lumii.

Trei zile şi trei nopţi năduful
L-a frânt.

Dar, de pe cruce, Duhul
a străbătut adâncul gol,
scoţând toţi robii din Şeol
şi-nnourând cu ei văzduhul!

Ce pană ar putea descrie
fremătătoarea bucurie
când se văzură toţi aceia
ce-au fost iubiţi din veşnicie!

Şi-n urmă, după noaptea treia
Isus luă cu El spre zori
un stol de îngeri sclipitori
şi-un stol de sfinţi aleşi...
Şi-ndată,
dând fiecărui un străjer,
în revărsarea zile, iată,
a coborât cu ei din cer...

Mijea pe dealul Căpăţânii,
sub negrul nopţii oboroc,
întâia zi a săptămânii.
Zburau hurezi din loc în loc.
Iar la mormânt vegheau păgânii,
proptiţi pe scuturi lângă foc.
Şi jaru-n joc de vâlvătăi
amesteca pe stânci văpăi.

"Acum..."
vorbi-n văzduh Isus,
"Voi fraţii Mei, porniţi ´nainte,
cu îngerii către morminte!
Şi trupul vostru cel răpus,#
chemat din valea de suspine,
Se va-nălţa în cer cu Mine.

*

În zbor de taină, nevăzut,
peste văpăile-n răsfrângeri,
intra Isus, urmat de îngeri,
în cripta negrului tribut...
Şi-acolo-n strania cămară,
convoiul alb s-a-nfiorat,
când sub cupola funerară
zăriră giulgiul sângerat...
Şi-n văd de plângere amară,
tot stolul alb a-ngenunchiat.

"Luaţi marama de pe faţă",
vorbi Isus
"dar giulgiu-ntreg,
rămâne fără să-l dezleg.
Şi astfel dis-de-dimineaţă,
venind în grabă, fraţii Mei,
vor şti că trupu-ntors la viaţă
nu-i smuls de oameni,
nici de lei.
Şi vor putea ca să cunoască,
din taina pânzelor întregi,
că trupu-i scos prin alte legi
decât prin legea pământească..."

Şi-atunci pe giulgiu, ca o undă,
S-a aşezat Isus domol,
şi-n mai puţin de o secundă
rămase-n umbră giulgiul gol.

Iar Regele dumnezeiesc
strigă: "Părinte, mulţumesc!"
Apoi,
strângându-se-n tunică,
vorbi:
"Maria... se ridică...
Şi vin surorile cu ea.
Văzând ostaşii le-ai fi frică.
Şi lespedea le-ai fi prea grea.
Acum, voi îngeri ai Puterii,
c-un deget piatra veţi abate.
Iar ca să alungaţi străjerii,
destul e unul să se-arate".

*

În zori, în falnicu-i palat,
sări din patul său Ciafa,
cu chip livid şi tulburat,
golindu-şi în potir carafa.
Apoi aprozii şi-a strigat:
"Chemaţi acum în zori soborul -
să ţinem un sabat în plus!...
Căci azi sfârşim cu-acel Isus!
În urmă vom chema poporul
şi ne vom duce pe Golgota,
acolo unde-nşelătorul,
acel ce S-a crezut Mesia,
Îşi doarme-n pânze veşnicia!
Şi, fiindcă-i ziua învierii...
chemaţi bătrânii cu podoabe,
încinşi cu sfinte filacterii!...

Dar, iată, printre robi şiroabe,
înaintară în palat străjerii.
— Ce-i asta? Aţi lăsat mormântul?
Cu glas întretăiat de-un tremur,
ostaşii au luat cuvântul:
— A fost un înger... un cutremur...
şi piatra a căzut deodată!...
— Ce-aţi spus? Vă duc la judecată!
Ostaşi, voi aţi fugit din post!
— Un înger... coborât pe piatră...
un înger lângă noi a fost!
Era ca fulgerul pe cer
când umple de sclipire norul.
— Sunteţi nebuni? Când eşti străjer,
mai ştii ce-i spaima şi fiorul?
(Vai... parcă m-a lovit un fier!")
Dar unde e Înşelătorul?
— Ah, domnule, să-ţi spun curat:
Înşelătorul... a-nviat!
— A în... vi... at?? Ce vorbă-i asta?
(Ah, blestemaţii! Ah, nerozii!
Mi se despică-n două ţeasta)
Să vie înapoi aprozii!...
... Dar poate-i totuşi o greşeală.
Un mort e mort fără-ndoială.
O fi pe-acolo... cine ştie?"
— Nu-i nimeni. Peştera-i pustie,
şi zace-n miruri pânza goală.
— Veţi merge-n lanţuri la galere
Ba nu... mai bine... sst! tăcere!
Ei ucenicii L-au furat...
(Aţi înţeles?)
Din neveghere,
aţi adormit... puţin... aseară.
Şi ei, tâlharii, Îl furară!
— Dar, dregătorul?
— Fiţi pe pace!
Vorbind în taină cu stăpânul,
noi fără grijă vă vom face...

Şi le-a umplut cu aur sânul.

Ieşise soarele de-o şchioapă.
Deodată-n cale, o bătrână,
mergând cu vasul ei la apă,
văzu doi tineri mână-n mână.
Doi tinerei cu chip frumos,
cu straide nea de şi de mărgean!
— Cine sunteţi? Din ce liman?
— Noi suntem robi ai lui Cristos,
suntem David şi Ionatan.
Şi-un nor i-a-nvăluit duios.

Într-o grădină, pe-un pătul,
un om sărman, în ceas de rugă,
ţinea în mâna lui un sul.
Şi el văzu pe-o buturugă
cum parcă răsări deodată
un chip din zările cereşti,
zicând: — Pricepi tu ce citeşti?
—Nimic. Căci nimeni nu-mi-arată.
Dar tu, stăpâne, cine eşti?
— Sunt solul Omului durerii,
Isaia, rob neînsemnat.
Vă dau cuvântul mângâierii:
Isus, Mesia a-nviat!

Trei fraţi, pe-o margine de vie,
văzură în sclipiri de soare
un om înconjurat de fiare,
zicând: "În pace să vă fie
schimbată orice întristarea!
Eu sunt acel ce-am scris în carte
cum lumea între lei m-a pus.
De vreţi să fiţi scăpaţi de moarte,
încredeţi-vă în Isus!"

Astfel,
în sfânta lor cetate,
în ziua-ntâi a săptămânii,
pe drum, la marginea fântânii,
sau sub zidiri întunecate,
s-au arătat la o mulţime
de oameni
sfinţii din vechime.
Apoi
o slavă nevăzută
deasupra caselor...
un nor
s-a adunat ca un sobor.
Şi-un zvon de harvă şi lăută,
slipind ca soarele-n polen,
s-au înălţat către Eden...

De-atunci
mulţi nori pe cer trecură.
Şi sunt pe ceruri nori mereu...
dar între-o zi,
- după Scriptură -
din nevăzutul curcubeu
va coborî un nor de stele.
Şi-n nor se va-nălţa spre ele,
strigând în strălucita zi,
cu glas de fluviu spumegat,
dar nu: Cristos a înviat!
şi nici: Cristos va reveni!
Ci vor striga către zenit
atâta doar:
Iată-L!
A venit!
 

Costache Ioanid

 

INDEX