Fecioară înţeleaptă
 

Fecioară înţeleaptă cu candela aprinsă
ce treaz-aştepţi într-una pe Mirele slăvit
se lasă înserarea pe faţa zilei stinsă
iar faţa Lui slăvită nici azi n-a răsărit.

Pe cerul larg răsare puzderie de stele
frumoşii Lui luceferi răsar în lung şi-n lat
dar nici în seara asta nu vezi venind prin ele
Luceafărul iubirii şi Soarele-aşteptat.

Se-ntinde ca o mreajă a somnului ispită
lumina să ţi-o stingă, vegherea să ţi-o ia
dar suflet alb păstrează-ţi nădejdea neclintită
căci lupta aşteptării curând se va-ncheia.

Cu candela credinţei aprinsă, o, fecioară
rămâi spălându-ţi ochii prin lacrimi de-orice somn
în haina curăţiei, frumoasa ta comoară
aşteaptă cu răbdare pe-al slavei dulce Domn.

Veghează, mai veghează, mai sufere o clipă
în candela sleită mai toarnă-ţi untdelemn
vor trece toate-acestea, vor trece-aşa de-n pripă
cum n-ar fi fost vreodată, când El va face-un semn.

Dorm toţi? — O, nu-i nimica! — tu rabdă şi veghează;
Plângi mult? — e grea vegherea, El ştie tu cât plângi.
Dar iată Răsăritul, cum tot se luminează
şi-obrazul tău cu lacrimi în slavă ţi-l răsfrângi.

Răsare faţa dulce a Celui care vine
iar Harul într-o clipă pe veci te-a mângâiat,
— Cu ce cununi măreţe de sori şi stele pline
îţi va-mbrăca El faţa ce-a plâns şi-a privegheat!
 

Traian Dorz