Eram copil
Eram copil, trecea zăpada
eu cu tristețe-o petreceam,
mi se părea că iarna trece
mi se părea dar eu treceam.Eram crescut, treceau cocorii
mă-ndurerau până-i pierdeam,
mi se părea că vara trece,
mi se părea dar eu treceam.Eram gândind pe malul apei
cu unda ei la pas mergeam,
mi se părea că apa trece,
mi se părea dar eu treceam.Priveam ades cum zboară norii
și frunzele zburând priveam,
mi se părea că ele zboară,
mi se părea dar eu zburam.Eram mâhnit cum bate ceasul
de graba lui umbrit oftam,
mi se părea că vremea trece,
mi se părea dar eu treceam.Mi se părea cândva că alții
crezând se-nșeală, și-i plângeam,
mi se părea că-s ei pierduții
mi se părea dar eu eram.Azi văd cu-amar, Isus, tot harul
ce l-am pierdut când n-ascultam,
mi se părea că-l am de-a pururi,
mi se părea dar nu-l mai am.
Traian Dorz