E cineva, cântă
 

Isuse, Isuse, ascultă acum
departe, pe dealuri, prin văi, pe câmpie
un cântec de lacrimi, de jertfă şi drum
— E cineva, cântă prin zarea pustie.

E cineva, cântă... E unul, sunt doi,
sunt sute, sunt mii, sunt mulţimi fără zare
şi cântă prin soare, prin noapte şi ploi
un imn de iubire, de har şi chemare.

E rântecul meu de dragoste — strâns
din primul fior de grea sfâşiere
din ziua când Ţie Isuse Ţi-am plâns
întâia iubire şi-ntâia durere.

Ascultă-l cum creşte mereu mai aprins,
mereu mai puternic, mereu mai fierbinte
o Oaste, o ţară, o lume-a cuprins,
o ’nalţă, o-ncântă şi-o poartă-nainte...

Ascultă-l Isuse... — e imnul slăvit
din ziua când haru-Ţi veni peste mine
şi-n care Adevărul a rupt strălucit
tristeţea trăită departe de Tine.

Ascultă-l Isuse — e-ntregu-mi avut
puterea, avântul şi sfânta iubire,
comoara-mi întreagă, întâiu-mi născut
adus pentru Tine supremă jertfire.

Ascultă-l Isuse în ceasul ceresc
când harfa se sfarmă pe culmi de extaze,
când lutul apune, când ochii privesc
uimţi, Veşnicia de slavă şi raze.
 

Traian Dorz