Doamne, sunt un mugur viu
 

Doamne, sunt un mugur viu
între-un leagăn şi-un sicriu,
între-o cruce şi-un altar
între-un zbucium şi-ntre-un har.

Cum m-aş creşte să mă ţin
într-un nesfârşit senin —
dar sunt pus ca să mă coc
când în gheaţă când în foc,
când sub cer când sub pământ
pentru rodul cel mai sfânt.

Cum m-aş strânge şi n-am cum
şi din stare şi din drum,
şi din umblet şi din zbor,
şi din cântec şi din dor
ci doar soarele ce nu-i
m-ar cuprinde să mă sui...

Peste vânt şi peste nor,
peste cerul tuturor
peste gheaţă, peste foc,
către-o stare, către-un loc
după care mă întind
de pe când sunt nefiind,
după care însetez
până unde-o să-nviez
ca să-I fiu ce-am mai rămas
după drum şi după ceas,
după tot ce e şi nu-i:
un rod dulce-n Mâna Lui.
 

Traian Dorz