INDEX
 
De unde-am început
 

De unde-am început cărarea
vieții mele cu Cristos,
de-acolo-mi strâng, de-atunci îmi dărui
tot ce-am primit și-am dat frumos,

De-acolo-mi strâng în suflet raze
și fețe, și-amintiri, și zări —
de-atunci îmi dăruiesc cântarea
spre cele patru depărtări.

De-acolo-mi scot, de-adânc, iubirea
cu care iert și ard, și sper,
de-atunci nu-mi mai ajunge lumea
ci caut nemărginiri de Cer.

De-acolo-mi umplu adâncimea
cu ape și cu aer nou
de-atunci răsună peste-a mele
cântări un îngeresc ecou.

De-acolo-mi ard peste cuvinte
cerești lumini și tainic foc
de-atunci mi-e zborul mai fierbinte
din an în an, din loc în loc.

De-acolo-mi crește rugăciunea
de n-aș dori s-o mai sfârșesc,
de-atunci cunosc ce har e-n plânsul
adânc plecat spre ce iubesc.

De-acolo-mi vreau pân-la-nviere
mai plin de rod același har.
— De mii de ori să-ncep viața
de-acolo mi-aș începe-o iar...
 

Traian Dorz

INDEX