De n-ai uitat
 

De n-ai uitat, de n-ai uitat
ce Jertfă te-a răscumpărat
ce Sfânt Cuvânt ţi s-a vestit
— nici să nu uiţi pân-la sfârşit.

Dar de-ai uitat trecutul tău
şi vina umbletului rău
ca-n roade sfinte să le-ntreci
— de-acum să nu mai uiţi pe veci.

De n-ai uitat, de n-ai uitat
întâiul drum îmbrăţişat,
lumina primei bucurii
— nici să nu uiţi cât ai să fii.

Dar de-ai uitat de fraţii tăi
şi primele iubirii căi,
întoarce-te la ei curând
— şi-apoi să nu-i mai uiţi nicicând.

De n-ai uitat, de n-ai uitat
de ceasul cel apropiat
şi unde-s cei ce nu mai sunt
— nici să nu poţi pân-la mormânt.

Dar de-ai uitat — şi-acum trăieşti
în căi şi-n fapte nebuneşti
— curând te vei trezi-ngrozit
în plâns amar şi nesfârşit.
 

Traian Dorz