De hotarele luminii
 

De hotarele luminii ce aproape mă găsesc
dar când amintiri, când temeri mă reţin să nu păşesc.
Mi-am dus crucea cu credinţă, pân-la Golgota suind
şi-astăzi între răstignire şi-ntre slavă stau privind.

Doruri şi nelinişti parcă mai pun aripilor lut
gustul dragostei lăsate încă nu-i de tot trecut,
iar la marea biruinţă nu ajung decât uitând
tot ce inima mai ţine şi n-ar vrea lăsat nicicând.

Tot ce n-am lăsat să ardă din trecutul meu pe drum
parcă-mpiedecă lumina şi mi-o-ntunecă acum,
însă Duhul biruinţei, dădătorul meu de-avânt
vine-n cumpăna-ncercării şi-mi ajută pasul sfânt.

După toată-această scurtă tremurare şi declin
sufletul lua-şi-va zborul larg, biruitor şi lin
nu voi şti din câte ceruri am ieşit sau am pătruns
dar îmi voi cunoaşte locul, şi voi şti când am ajuns.
 

Traian Dorz