De ce-nainte de-ncercare?
De ce-nainte de-ncercare
e-atâta neștiință-n noi,
de ce ni-s ochii-nchiși nainte
și se deschid abia apoi?...De ce nu știm să ținem seama
de tot ce alții-au pătimit,
de ce doar după preț de jertfe
și plâns, aflăm ce-a trebuit?De ce e peste mintea noastră
nainte-un văl atât de gros,
de ce plătim tot ce cunoaștem
cu-un preț atât de dureros?De ce înțelepciunea vine
nu-ntâi, ci după ce-am plătit,
de ce nu știm de tineri, totul
ci după ce-am îmbătrânit? De ce? Fiindcă nu aceasta
e viața, ce aici trăim
de-Apoi e-adevărata viață
în asta doar ne pregătim!
Traian Dorz