De Tine sunt legat Isus
De Tine sunt legat Isus
și vreau să-Ți fiu pe totdeauna
când am venit și când m-am dus
de Tine-am vrut să-ntreb într-una.Pe Tine vreau să Te urmez
și-n lume-oricât ar fi de bine
nici vreau să merg, nici să m-așez
acolo unde nu-s cu Tine.Unde mergi Tu să merg și eu
nedespărțit pe veșnicie
poporul Tău va fi și-al meu
și robii Tăi mi-s frați și mie.Ocara Ta-i ocara mea
și spinii Tăi mi-i vreau cunună,
odihnă-mi vreau odihna Ta
și bucuria dimpreună.Oriunde Tu vei fi primit
doresc să merg cu bucurie
și pe-așternutul Tău smerit
mereu să-mi faci un loc și mie.Nu-mi vreau pe lume-alt loc și drum
nici azi Isus și niciodată,
ci soart mea o vreau și-acum
și-n veci de soarta Ta legată.
Traian Dorz