INDEX

 

 

 

Dar poți înțelege?

 

Dar poți înțelege ce-ți spun
Cu buzele mele necoapte?
O, noaptea acestui Crăciun,
O, noaptea pierdută în noapte!

Privește! În Țara din Sud
O iesle de vite, săracă,
Și-un prunc, cât un lujer de crud,
Cu Tatăl Ceresc ne împacă.

Se sfarmă și ziduri de hat
Și grele sortiri milenare;
E-nfrânt strămoșescul păcat
Prin slava ce astăzi răsare!

Privește și-n inima ta
Și-n sufletul tău ce veghează,
Căci steaua ce-n timp strălucea
Te scaldă cu sfânta sa rază...

Căci steaua eternei Iubiri
Îți drumuie mersul, prin ceață,
Cu-aceiași, de foc, trandafiri,
Spre-o nouă, spre-o veșnică viață!

Iar îngerii, îngerii, sus
Dau veste pământului, tare:
 — Născutu-S-a astăzi, Isus,
A lumii deplină scăpare!

Dar poți înțelege ce-ți spun
Cu-aprinsele dragostei șoapte?
O, noaptea acestui Crăciun,
Sublima și unica noapte!...

Simion Cubolta

 

 

 

INDEX