INDEX
 
Dacă ești al lui Cristos
 

Dacă ești al lui Cristos
nu te lapezi la-ncercare
ci-ți păstrezi credința tare
pân-la moarte, cu-ascultare
ca și Domnul tău Cristos.

Dacă ești al lui Isus,
tu răspunzi la rău cu bine
și primești cu drag pe-oricine
și te lași jertfit pe tine
ca și Domnul tău Isus.

Dacă umbli cu Cristos
viața ta-i strălucitoare,
supărarea-i iertătoare
rugăciunea-ncrezătoare
ca a Domnului Cristos.

Dacă ești al lui Isus
suferința ta-i senină
dăruirea ta-i deplină
și-nvierea ta-i divină
ca a Domnului Isus.
 

Traian Dorz

INDEX