Curând soseşte vremea
 

Curând soseşte vremea odihnei pentru trup
de ceata voastră scumpă atunci o să mă rup
şi-n muncă mai departe spre seceriş apoi
mereu va merge numai cântarea mea cu voi.

Ea vă va fi în muncă îndemn şi spor, şi-alin
şi umbră pentru somnul întremător şi lin,
şi-nflăcărare-n lupta frumoasă-a lui Cristos,
şi leagăn să vă crească odorul credincios,
şi untdelemn pe rane şi candelă veghind,
şi proaspătă fântână dogoarea răcorind,
şi vă va fi-ndrumare la grelele răscruci,
şi-nseninarea urmei trecutelor năluci,
şi-nsoţitoare-n drumul amarului surghiun
şi-n toată calea vieţii prietenul cel bun.
Se vor hrăni dintrânsa urmaşii după voi,
ci ea mereu va curge cu nesecat şuvoi;
va odrăsli dintrânsa mereu mai mulţi lăstari
cu roadă tot mai dulce, cu ramuri tot mai tari,
O vor cânta hotare mereu mai largi şi moi
— ci ea mereu va curge cu nesecat şuvoi.

Când după veacuri vântul şi ploile în mers
a numelui meu urmă de tot o vor fi şters,
atunci ea va rămâne întreagă-a Cui era
’nainte-de-a se-atinge condeiul meu de ea.
 

Traian Dorz