Cristos e Adevărul
E plin pământul de minciuni
și înșelați de rele
cei răi, vor semne și minuni
și astfel pier prin ele!Dar Adevărul neapus
ce-n veci de veci străluce
e unul singur, e Isus
Cel răstignit pe Cruce.Câți umblă după lucruri seci
și-n calea lor se-ndreaptă
cădea-vor înșelați pe veci
în chinul ce-i așteaptă...Cristos e Adevăru-ntreg
și Lui câți se închină
lumina veșnică aleg
și-n veci vor fi-n lumină!
Traian Dorz