Copleșit de frumusețea
Copleșit de frumusețea
celor câte-ai întocmit,
Dumnezeul meu, cu lacrimi
laud Numele-Ți slăvit.Cum poți oare-atât de darnic
risipi comori de har,
peste-o lume care-noată
în așa păcat amar?Cum poți marea dărnicie
zi de zi să Ți-o arăți...
Peste-o lume de-ndărătnici
minicinoși și desfrânați?Că-n zadar e tot! păcatul
s-a lățit și s-a întins
și din toată frumusețea
a făcut un iad aprins.Unde-i oare fericirea
din acest belșug de har?
Doamne-atâta frumusețe
risipită în zadar.O, dar știu că pentru-aceia
credincioși ce Tu-i iubești,
numai pentru ei în lume,
încă ce-i frumos, gătești.Când ei n-or mai fi, întreaga
frumusețe va-nceta,
căci nu va mai fi iubirea
către Tine, pentru ea.
Traian Dorz