Ce suntem noi Doamne?
 

Ce suntem noi Doamne? — umbră şi părere,
un suspin de-o clipă iar apoi tăcere!
Ce curând ne creşte şi ne ia pământul,
izvorâm cu apa şi plecăm ca vântul.

Ce lăsăm noi Doamne, la plecarea noastră
din taina cea neagră spre taina albastră?
Vrednică-i de voia şi zările Tale
doar urma luminii pe-a dragostei cale.

Ce luăm noi Doamne, din visul opririi?
Doar sfântă cenuşă jertfită iubirii,
cereasca mireasmă ce-am ars rugăciunii
şi rouă de aur din ochii minunii.

Ce ţinem noi Doamne al nostru-n vecie?
Doar ce dăm acuma la alţii şi Ţie,
doar dulcea tăcere sfinţită-n suspine,
doar ceasul de taină trăit lângă Tine.
 

Traian Dorz