Ce dor adânc
 

Ce dor adânc îmi e de Tine
al vieţii mele Mire Sfânt
ca dorul nopţilor din mine
de soarele ce nu mai vine,
de cântecul ce nu-l mai cânt.

Te vrea iubirea-mi pururi nouă
cu doru-i tot mai sfânt şi-aprins
şi plâng ca zorii după rouă
şi stau cu mâinile-amândouă
şi sufletul spre Tine-ntins.

E-n pieptul meu sfâşietoare
dorinţă de-a Te-avea Isus
ca setea arsei căprioare
de-a apei limpede răcoare,
ca taina dorului nespus.

Şi parcă-aici pe-aşa de-aproape
te simt pe undeva ascuns
că-mi vezi şi lacrima-n pleoape
şi dulcile privirii ape
că de-aş şopti, ar fi de-ajuns.

M-ai auzi, — şi n-ar fi-n stare
nimic să Te oprească-apoi
şi-n sfânta clipă următoare
am fi un duh şi-o întrupare,
un har şi-o taină amândoi.
 

Traian Dorz