Când va începe Nunta noastră
Când va începe Nunta noastră
în Dimineața Fără Nori
întreaga-ntindere albastră
va fi lumină și splendori.Când Fața Ta Strălucitoare
Isus iubit se va ivi
păli-vor lună, stele, soare
Lumina Ta le-o copleși.Păli-va orice frumusețe
și-orice puteri vor fi apus
căci slava Sfintei Tale fețe
va umple tot atunci Isus.Ai Cerului străjeri vor stinge
toți sorii-aprinși din Ziua-ntăi
căci strălucirea Ta va-ncinge
și slăvi și-adâncuri în văpăi....Dar noi înveșmântați în soare
uimiți de Ceasul Cel Slăvit
cântând Ți-om pune la picioare
cununa harului primit.O, bucuriile-ntâlnirii...
Ce inimi Doamne vom avea
ca strălucirea fericirii
s-o poată-ntreagă-atunci purta?O, vino Zi mult așteptată
când vom pluti strălucitori
spre Nunta noastră minunată
din Dimineața Fără Nori.
Traian Dorz