INDEX

 

 

 

Când sunt dispus


Când sunt dispus măresc pe Dumnezeu
Ca mine nu e nimeni împrejurul meu.
De nu-s dispus eu mă retrag în mine
Nu fac nimic, nici rău, nici bine.

Când sunt dispus sunt ca privighetoarea
Măresc pe Cel ce-mi dete graiul și suflarea.
De nu-s dispus sunt plin de-nfumurare
Degeaba-mi ceri atunci să-ți cânt cântare.

Când sunt dispus sunt cel mai bun creștin
Fac fapte bune și umilit mă-nchin.
De nu-s dispus eu sunt în toană rea
Te rog, ferește-te atunci din calea mea.

Când sunt dispus ajut și la lucrare
Pe-orfani îi vizitez, le dau și ajutoare.
De nu-s dispus, la mine n-ai nimic de căutat
Zărindu-mi doar privirea te simți înfrigurat.

Când sunt dispus sunt bun cu orișicine
Sunt gata-atunci să dau și haina de pe mine.
De nu-s dispus nimic nu vreau să știu
De ești în lipsă, de ești mort ori de ești viu.

Când sunt dispus citesc și din Scriptură
Găsind în mine diferite lipsuri încă.
De nu-s dispus nimic nu mai citesc
Și nici de ce-am greșit nu mă căiesc.

Când sunt dispus merg și la adunare
Să-i întâlnesc pe frați eu sunt cu nerăbdare.
De nu-s dispus eu stau și dorm acasă
Faceți ce vreți, căci mie nici nu-mi pasă.

Când sunt dispus lucrez și fără plată
Cu mine-atunci doi vultur prinzi deodată.
De nu-s dispus nu merg oricât mi-ați da
Mă culc flămând și-i bine și așa.

Când sunt dispus mă duc la datorie
Orice servici creștin îl fac cu bucurie.
De nu-s dispus eu de nimic nu mă-ngrijesc
Fii mulțumit atunci că te-ocolesc.

Eu v-am descris acum întreg portretul meu
Vedeți și dumneavoastră ce bun creștin sunt eu
Mai mult nu vă voi spune, vă las să meditați
Punându-vă-ntrebarea: Cu mine semănați?

De semănați cu mine sunteți pe-o pantă rea
Lui Dumnezeu nu-i place-această viață-a mea
Dar să-L rugăm fierbinte, pe-al vieții greu urcuș
Să fie El cu noi, să fim mereu dispuși.

 

 

 

INDEX