Când ochii storși de lacrimi...
Când ochii storși de lacrimi privesc în gol departe
și nu mai vezi pe nimeni din câți îți trec prin față
o, cine-ți umple-n suflet un gol lăsat de moarte
și cine-ți dă privirii o rază de viață?Credința, doar Credința
ea-i singura putere
ce mântuie ființa
prin Cruce spre-nviere.Când frânt ți-aduni tristețea ca cioburile sparte
din viața răvășită de-a urii vijelie
o, cine-ți mai întoarce nădejdile din moarte
și cine-ți dă vieții o nouă temelie?Când lupta ți-e pierdută și zările-s deșarte
iar ghiara disperării viața ți-o sugrumă
o, cine-ți mai aduce o mântuire-n moarte
și cine înspre-o altă iubire te îndrumă?Credința, doar Credința... ea singură împarte
viața, despicând-o în două pe vecie
o parte prin nădejde nălțând-o peste moarte
iar ceialaltă dând-o iubirii pe vecie.
Traian Dorz