Un hoț se împiedică de-un psalm
(ethos 2/2000)
Ura, în sfârșit! S-a terminat cu stresul, cu agitația și cu oboseala. "Abia acum începe viața", jubila Mihai, fluturându-și încântat diploma de absolvire. Prin viață înțelegea de fapt să plece în vacanță, undeva la munte, să colinde două săptămâni, să se cațere, să respire libertatea. De la mama a cerut un mic sprijin financiar. Mama a zâmbit și a adăugat apoi serios: "Mi-aș fi dorit ca tatăl tău să mai apuce această zi. Cât de mândru ar fi fost de tine!"
Mihai a încuviințat. "Știu, dar mai există cineva care o să fie mândru - bunicul. M-am hotărât să-l vizitez la plecarea în vacanță. E un ocol, însă știu c-o să se bucure."
Echipat cu o mulțime de sandvișuri și bombardat cu sfaturile bune ale mamei, Mihai a încălecat apoi pe vechea lui motocicletă, salutând plin de veselie.
Vizita făcută bunicului a fost un succes deplin. Bătrânul s-a bucurat grozav. "Vreau să-ți dăruiesc ceva, ceva cu totul deosebit", a început el prevăzător și a apucat cu degete tremurânde ceasul său de aur din buzunarul de la vestă. Aproape cu gingășie a pus apoi ceasul în mâna mare a băiatului, spunând: "Păstrează-l la loc de cinste. Ceasul ăsta a aparținut și tatălui meu. În urma mea, trebuia să-l primească tatăl tău. Sunt sigur că s-ar fi bucurat!"
Mihai și-a îmbrățișat mișcat bunicul. "Nu mi-ai fi putut face un cadou mai frumos. II voi păstra cu cinste și voi avea mare grijă de el. Îți promit, bunicule!" "Hai, întoarce-l!", i-a făcut cu ochiul bunicul, "îmi mai aduc aminte cum erai fascinat de melodia lui pe când erai copil." Mihai a întors ceasul și s-a auzit încet, în genul filigranat al ceasurilor-jucărie, menuetul lui Boccherini. "Mai vreau să-ți dau ceva pentru drum", a adăugat bunicul. "Este un îndemn care m-a ajutat de foarte multe ori în viață: Cine judecă pe un om se poate înșela. Cine-l iartă nu se înșeală niciodată." Mihai i-a strâns mâna bunicului: "Îmi voi aminti mereu de asta. Îți mulțumesc pentru tot!"
Plin de entuziasm, Mihai a pornit în ziua următoare la drum, fără să bănuiască ce aventură îl așteaptă. Ținta călătoriei era o micuță cabană într-o localitate idilică de munte.
În fiecare dimineață, când soarele își trimitea razele pe pereții întunecați ai stâncilor și în văile adânci, Mihai părăsea cabana echipat cu ghetele și cu rucsacul în spinare. Seara se întorcea mort de oboseală, însă încărcat de impresii minunate. Uneori își mai amintea de ceasul bunicului, însă n-a vorbit cu nimeni despre el. Abia în ultima seară i-a povestit ceva cabanierului. Mai târziu, Mihai n-a mai putut spune dacă cineva de la o masă alăturată trăsese cumva cu urechea.
După micul dejun și-a strâns puținul bagaj în rucsac, și l-a pus lejer în spinare, îndreptându-se spre motocicletă, în clipa aceea, s-a apropiat de el o mașină roșie de sport și o mână agilă a apucat rucsacul și l-a tras fulgerător către sine. Mihai a căzut. Năucit și furios s-a ridicat apoi de jos. Cum putuse fi atât de neglijent?! Și-a amintit apoi că actele le avea în geaca de pe el. Dar banii și mai ales... inima lui Mihai a început să bată năvalnic. Ceasul bunicului se afla în rucsac. Trebuia să plece cât mai repede în urmărire.
Ușor de spus, dar greu de făcut. Cum putea ajunge cu o motocicletă amărâtă o mașină sport? Conducea cât putea de repede, implorând cerul: "Doamne, ajută-mă! Bunicul n-o să mi-o ierte niciodată."
Mihai nu mai ținea cont nici de viteza cu care mergea și nici de ceea ce se petrecea în jur. Dintr-o dată, într-o curbă a văzut o mașină a poliției. Pe marginea șoselei, un polițist îi făcea semne energice cu mâna. Control al vitezei. Când a coborât din mașină, nu i-a venit să-și creadă ochilor. Lângă mașina poliției se afla mașina sport cu șofer cu tot. Mihai s-a năpustit asupra lui, trăgând de jacheta de piele a acestuia și urlând: "Mi-a furat ceasul. Dă-mi-l imediat înapoi!" S-a născut un schimb aprins de cuvinte și polițistului i-a fost foarte greu să-i despartă pe cei doi cocoși de luptă.
"Deci, pe rând", le-a strigat păzitorul legii. "Amândoi ați depășit viteza legală. De aceea trebuie să vă..." N-a mai putut să continue. Mihai a strigat: "Trebuie să-l arestați, mi-a furat ceasul!" Celălalt a zâmbit obraznic, a scos ceasul de aur și a spus: "Greșești, ceasul ăsta îmi aparține."
Enervat, polițistul a luat corpul delict în mână. Apoi s-a uitat scrutător când la unul, când la celălalt. Tânărul cu jacheta de piele se sprijinea lejer de mașina lui roșie. Dimpotrivă, Mihai era plin de praf, datorită căzăturii, și cu o ruptură lungă în blugii săi spălăciți. Cine l-ar fi crezut că era proprietarul unui ceas scump de aur?
"Dacă spui că-ți aparține ceasul, trebuie s-o dovedești, a zâmbit polițistul larg. Mihai a simțit că-l trec sudorile. "Cântă o melodie", a murmurat el. "Asta a ghicit", a strigat cel din fața lui. "Majoritatea ceasurilor de felul ăsta au și o melodie." Polițistul a încruntat fruntea. "Are dreptate, dacă nu-ți vine o idee mai bună, nu-i pot lua ceasul." "Stai!" strigă Mihai, "pot să dovedesc. Deschideți capacul ceasului. Acolo bunica mea a gravat ceva în interior, întrebați-l însă mai întâi pe el ce anume este scris acolo. Dacă știe, poate să păstreze ceasul; dacă știu eu, aveți dovada că îmi aparține." Polițistul s-a scărpinat gânditor după ureche. "Deci ne-am înțeles. Ce stă scris acolo?" s-a adresat el șoferului de pe mașina sport. Acesta a ridicat din umeri. "Am uitat." Apoi polițistul s-a îndreptat spre Mihai. Acesta a zâmbit eliberat și a explicat: "E trecut versetul preferat din Biblie al bunicului meu: Doamne, timpul meu e în mâna Ta. Psalmul 31:15."
Polițistul a deschis capacul. "E-adevărat", a confirmat el și dintr-o dată un zâmbet i-a luminat fața și i-a întins lui Mihai ceasul."
În clipa aceea s-a auzit zgomotul unui motor și tânărul șofer a pornit în trombă cu mașina lui sport. "N-o să ajungă departe", a remarcat omul legii, punând mâna pe telefon. "Vrei să faci reclamație împotriva lui..." "Nu. Sunt foarte bucuros că mi-am recăpătat ceasul. Din clipa de față o să mai am mult mai multă grijă de el. În plus, bunicul meu are o vorbă: 'Cine judecă pe un om, se poate înșela. Cine-l iartă nu se înșeală niciodată."'
(Sâmburele acestei povestiri este adevărat.)
Doamne, în Tine mă încred: să nu fiu dat de rușine niciodată.
Izbăvește-mă, în dreptatea Ta!
Pleacă-ți urechea spre mine, grăbește de-mi ajută!
Fii pentru mine o stâncă ocrotitoare, o cetățuie unde să-mi găsesc scăparea!
Căci Tu ești Stânca mea, Cetățuia mea, și, pentru Numele Tău, mă vei povățui și mă vei călăuzi...
O, cât de mare este bunătatea Ta, pe care o păstrezi pentru cei ce se tem de
Tine, și pe care o arăți celor ce se încred în Tine,
În fața fiilor oamenilor!
Tu îi ascunzi, la adăpostul Feței Tale, de cei ce-i prigonesc,
Îi ocrotești în cortul Tău de limbile care-i clevetesc.
Binecuvântat să fie Domnul, căci Și-a arătat în chip minunat
Îndurarea față de mine: parc-aș fi fost într-o cetate întărită...
Iubiți dar pe Domnul, toți cei iubiți de El!
Căci Domnul păzește pe cei credincioși și pedepsește aspru pe cei mândri.
Fiți tari și îmbărbătați-vă inima, toți cei ce nădăjduiți în Domnul!
(fragmente din Psalmul 31)