INDEX

 

 

 

Nebunia lui Pavel?


Am crescut într-o familie de pocăiți. Tata nu prea știa să-mi spună chestii "adânci" despre pocăința, dar știa că la ora fixă trebuia să fim cu toții la biserică. Eram frustrat pentru că lunea la școală colegii comentau "Laleaua neagră" și eu habar n-aveam ce-i aia. Sau "Linia maritimă Onedin" - ce mult îmi doream să văd serialul ăsta, dar... hai la biserică.

A fost bine, a fost rău?

Între timp "Laleaua neagră" s-a vestejit, "Linia maritimă Onedin" s-a "scufundat", dar valorile care mi-au fost transmise la biserică, în timp ce desenam pe caietele de la orchestră sau mă hârjoneam cu prietenii, se pare că au încolțit.

Așa încât după răzvrătirea din adolescență - cum că tata îi în vârstă și habar n-are, sau că Biblia este o prostie, sau că la biserică sunt numai inculți - după răzvrătirea asta aproape inerentă adolescentei, am revenit la VALORI.

Am crescut într-o biserica moderată. În afară de acestea, am văzut biserici și biserici. Am avut și am și eu ideile mele preconcepute.

Când am văzut prima dată o caseta a lui Chris, pe care era o piesă cu titlul "TAXI SPRE CER" mi s-a părut o aiureală atât de mare încât nici n-am catadicsit să o ascult. Până când am auzit la cineva niște casete cu Chris și am fost impresionat de profunzimea versurilor. Mi-am dat seama că am fost cam habotnic în judecata mea când am auzit piesa "Mi-e dor Isus să te-ntâlnesc, mi-e dor de Tine..." scrisă de Chris. Niște versuri extrem de profunde...

Și "Imagine" este deosebită sau "Streets of Philadelphia", "Brothers în Arms" sau "Miss Sarajewo", dar cred ca fiecare simte că exista un DUH în spatele muzicii. Iar duhul din spatele unui AC/DC, Iron Maiden, Ozzie Osborne, Deep Purple, Slayer, Antrax sau Metallica este complet diferit de DUHUL din spatele unei bucăți clasice de genul "Dacă ești purtat de valul furios".

MUZICA NU ESTE UN CEVA CE ASCULȚI ȘI ÎȚI INTRA PE O URECHE ȘI ÎȚI IESE PE CEALALTĂ! MUZICA ESTE CEVA SPIRITUAL.

Acum ascult cu plăcere Born Again, Frații Groza, Chris, Vali Pentea, Contrast, Ovidiu Liteanu, 321 Închinare, Petra Delirious, etc.

Cred că din toata muzica ascultată vreodată, versurile cele mai profunde mi s-au părut:

"Ce dragoste de Dumnezeu...
Să moară-un REGE-n locul meu..."

Înțelepciunea lumii? Aristotel, Origen, Meister Eckhardt, Steinhardt sau chiar "oamenii recenți" risca să devină "0" fără EL. Unii au și devenit. (Cioran? Doamne apară...)

Esența creștinismului este "de a lua o hotărâre" (J.Stott).

Hotărârea de a-i permite lui Cristos să locuiască în mine, de a avea o relație personală cu Dumnezeu Tatăl și de a-l accepta pe Cristos ca prieten, mântuitor și stăpân.

Stăpân? Dar în cultura europeana post-creștină, post-socialista, post-comunistă, post...scriptum - adică în plus - chestia cu "STÂPANUL" sună nasol.... Să mă scuze...ateii.

Concluzie. Pocăiții sunt acei oameni care au fost născuți din nou (Ev. Ioan 3), care au o relație personală cu Dumnezeu, prin singurul mijlocitor între Dumnezeu și oameni - omul Isus Cristos. Și care apoi transformă Etica, Muzica, Arta, Cultura, Știința, sufletele oamenilor. Prin puterea LUI.

Nevoia de schimbare există de când lumea. De la Burebista, care distrugea culturile de viță de vie ca drăguții de daci să nu devină d... după o "betoacă" zdravănă, până la Marx și Engels, care predicau omul nou în felul lor, ceva de tipul piticilor de pe creierele lor.

Pavel spune "lucrurile care pentru mine erau câștiguri, le-am socotit ca o pierdere din pricina lui Cristos. Pentru El am pierdut toate și LE SOCOTESC CA UN GUNOI, ca să câștig pe Cristos."

Mie nu mi se par retrograzi sau înguști nici cei care-și spală picioarele unii altora, ca un gest suprem de umilința, nici cele care poarta batic pe cap în toiul verii. Fiecare caută să placa "Celui ce l-a scris la oaste". (Cazul fariseilor nu intră în discuția asta).

DOAR Evanghelia schimbă omul într-adevăr. Pentru că esența Evangheliei este transformarea.
Cine L-a întâlnit pe Cristos în mod personal, este imposibil să nu se transforme RADICAL!

Un pocăit este un transformat radical, care transformă și societatea și cultura în mod radical. În bine, desigur, după etalonul lui Dumnezeu.

Dacă întâlnești pe cineva care nu este transformat RADICAL, dar care totuși își spune "pocăit" - este un mincinos și adevărul nu este în el.

Un pocăit este un ÎMBRĂCAT CU CRISTOS, vorba lui Pavel.

Ioan Ciobota
Radio Vocea Evangheliei - Timișoara

 

 

 

INDEX