Moartea nu reprezintă o alternativă
din revista "ethos" 2/95
Presiunea societății asupra părinților cu copii handicapați crește. Dreptul la viață al nou-născuților grav handicapați este pus tot mai mult sub semnul întrebării. Examenul prenatal oferă informațiile în legătură cu un eventual handicap al copilului, Iar avortul oferă posibilitatea de a înlătura copilul...
"Vreau să vă anunț ceva ce va aduce o schimbare importantă în munca mea...", spuse una din colege, când intră în birou radiind de bucurie, "...sunt însărcinată!"
Ne bucurăm toți împreună cu ea fiindcă se apropie de 40 de ani și și-a dorit foarte mult acest copil. "Vă rog însă să nu le spuneți nimic copiilor; voi face întâi o examinare a lichidului amniotic - dacă se va constata că va fi un copil handicapat, va trebui să întrerup sarcina. La vârsta mea trebuie ținut cont de faptul că poate exista o anomalie cromozomială..."
Poate fi oare adevărat? mă întreb. O femeie matură și experimentată, care a făcut o profesie din asistența socială, poate ajunge să vorbească astfel? Dacă noi, cei ce trebuie să ajutăm cu profesionalism, spunem deja un "nu" atât de prudent vieții handicapate, atunci ce va crede cetățeanul obișnuit? Și dacă majoritatea celor din jurul nostru resping pe copiii handicapați, cine va mai îndrăzni atunci să nască un copil mongoloid sau handicapat în vreun alt fel - cunoscând deja că va avea un handicap?
Nu barbaria fascistă, ci degenerarea pe nesimțite a drepturilor etice fundamentale caracterizează eugenetica modernă (teoria ameliorării calităților biologice umane). Abia dacă sunt luate în seamă de către masele largi de oameni tehnicile de diagnosticare pre- și peri-natală, precum și uciderea copiilor handicapați psihic încă din trupul mamei. Testele rămân incontestabile, iar impreciziile și lipsurile lor nu sunt discutate.
De exemplu, lipsește informația esențială că, în ciuda tuturor testelor posibile, nimeni nu poate oferi un certificat de garanție că un copil va veni pe lume sănătos.
Pentru cuplurile în cauză, rezultatul unui control prenatal poate provoca suferințe nespuse.
În Germania, dreptul nelimitat la viață al celor nenăscuți și având un handicap psihic a fost amendat cu o nouă prevedere a unui paragraf de lege. "Bundes-tagul a decis prima excepție de la interzicerea generală a uciderilor. Pentru a-ți da seama de acest lucru nu trebuie să fii nici creștin, nici conservator. Nu este decât o problemă de logică. Dacă viața umană începe deja prin contopirea ovulului cu spermatozoidul, iar dacă eliminarea vieții înseamnă încă a ucide, atunci consimțământul juridic dat acestei înlăturări înseamnă încuviințarea clară de a ucide." Astfel comentează într-un mod foarte potrivit celebra publicație germană "Die Welt".
În 1988 eticianul Ulrich Eibach scria: "O primejduire latentă a dreptului la viață al celor mai slabi semeni pleacă în prezent nu în ultimul rând de la atitudinea noastră față de viață și valori în care domină într-un mod unilateral dorința vitală de viață tinerească, de performanțe și plăceri, în felul acesta, omul bolnav și greu handicapat alunecă rapid în apropierea categoriei viață "fără valoare vitală", dorindu-se chiar eliberarea de suferințele lui printr-o moarte izbăvitoare dorită chiar de el."
Practica eugenistică, ce n-a fost stopată și eliminată definitiv nici după 1945, a ajuns iarăși - sub forma modernă a medicinii prenatale - la o dezvoltare și acceptare pe plan mondial. Este nevoie de o întoarcere radicală, dacă se mai dorește împiedicarea "eutanasiei" moderne.
"Eu resping orice concepție despre lume, orice ideologie și orice sistem în care nu se găsește loc pentru oamenii handicapați și bolnavii incurabili, pentru cei dezrădăcinați, deviați, astfel că ultimii nu vor putea fi niciodată primii", afirmă Phil Bosmans, unul din puținii care se apără în mod deschis.
Diagnosticul prenatal este o tehnică medicală lipsită de valoare. Iar faptul că rezultatele ei pot duce la uciderea oamenilor handicapați, pune la îndoială însăși eficiența ei. Handicapații psihici creează un precedent. Insă ce li se va întâmpla cândva în viitor oamenilor nu chiar atât de mărginiți, celor cu handicap de deprindere, celor împovărați genetic, supraponderalilor, fumătorilor etc.?
Dreptul la viață și integritate corporală, dreptul la practicarea liberă a religiei, egalitatea tuturor, ca și demnitatea ce nu poate fi pierdută a fiecărui om -toate aceste drepturi absolut fundamentale și piloni ai societății noastre sunt retezate pe nesimțite.
În așa-numitul al treilea Reich au existat niște idealuri bolnave, cărora le-au căzut pradă cei handicapați, însă astăzi mor copii handicapați nenăscuți fiindcă nu mai există nici un fel de idealuri. Prognoza mea este pesimistă: Dacă nu se va produce o cotitură esențială în conștiința societății noastre, se va ajunge să fie tot mai acceptat "ajutorul" oferit pentru a muri, ajutor dat nou-născuților greu handicapați, în același timp scade și înțelegerea pentru părinții copiilor handicapați. Care pătură socială îi mai sprijină? Vor fi în pericol și bătrânii și oamenii greu bolnavi, devenind jertfe ale "ajutorului pentru a muri" oferit în mod pasiv sau activ, atunci când își vor considera propria viață doar o povară pentru cei din jur.
Cum poate fi oprită această tendință? Este necesară o convingere lăuntrică reală de a impune iarăși pe scară largă valorile etice de bază. Nimeni nu susține că este ușor și plăcut să fii părinte al unui copil handicapat. Lucrul acesta cere un mare sacrificiu, întrebarea însă se pune altfel: "Există motive care conferă valoare jertfei?"
Chiar și alungarea suferinței, bolii și morții din jurul nostru în anumite cămine și instituții a contribuit la decăderea valorilor etice.
Suferința și moartea ne îndeamnă să reflectăm la sensul și scopul existenței noastre. Mentalitatea conform căreia "astăzi mâncăm și bem fiindcă mâine vom muri" încearcă să împiedice orice tulburare a plăcerii trecătoare și limitate.
Până și idealul umanist al valorii de sine a omului devine îndoielnic, dacă prin moarte s-a sfârșit totul.
Numai perspectiva că, odată cu moartea, nu s-a sfârșit totul, că atunci ar putea juca un rol felul în care am trăit, conferă sens valorilor etice înalte, care ne costă de fapt putere și sacrificiu.
Omul a fost creat de Dumnezeu. El nu-și găsește nici un sens decât îndreptându-se către Creator. Nu știu de ce îngăduie Dumnezeu să existe handicapați, însă și aceștia pot afla, privind spre Cel ce a creat cerurile și pământul, un sens și o împlinire proprie. Noi, cei care nu suntem handicapați, avem răspunderea să intervenim pentru semenii noștri cu deficiențe. Trebuie să luptăm cu mai multă hotărâre pentru viață în toate formele ei, chiar și pentru cea vătămată. Societatea noastră trebuie să revină la un "da" hotărât spus copilului, indiferent că el este sănătos, bolnav sau handicapat.
Stefan Weber