LIDERI SAU UCENICI
Sămânța adevărului - Ianuarie 1995
de E. Ray Yoder
Ca și Biserica primară și Biserica contemporană simte aceeași lipsă de conducători care să știe să păzească cu integritate ceea ce le-a fost încredințat. Cinstim cu toții pe conducătorii ele Biserica care știe să se țină de Cuvântul adevărat, care este potrivit cu învățătura, fiind în stare să sfătuiască în învățătura sănătoasă și să înfrunte pe potrivnici" (Tit 1:9). Sunt oameni dintr-o categorie specială, care pot spune ca și Iosua: Cât despre mine, eu și casa mea vom sluji Domnului" (Iosua 24:15). Ei nu se mulțumesc doar să spună cu buzele, ci perseverează în credincioșie față de Domnul și față de Cuvântul Său: Căci dacă cineva nu știe să-și cârmuiască bine casa lui, cum va îngriji de Biserica lui Dumnezeu?" (l Tim. 3:5).
Când lupi răpitori, care nu cruță turma" au intrat în Biserică, unde vom găsi conducătorii de care avem nevoie? Primul lucru pe care trebuie să-l facem este să ne rugăm și să-i cerem de la Domnul. Este lucrarea Lui și este treaba Lui să scoată lucrători la secerișul Său. Vai de cel care se trezește în arie fără să fi fost chemat de stăpânul ei!
Al doilea lucru pe care trebuie să-l facem este să pornim la formarea lor. Respect în mod deosebit Bisericile care și-au dat seama că trebuie să se preocupe de lipsa de viziune a noii generații și să formeze clase speciale în care cei tineri pot fi pregătiți pentru lucrarea în Biserică. Nu poți avea Școală Duminicală fără profesori și nu poți avea programe ale tineretului fără conducători de astfel de programe. De aceea este bine ca cei în vârstă să se preocupe în mod special de formarea câtorva tineri care să poată fi mai târziu profesori de clase sau conducători de programe. Unii dintre aceștia vor auzi apoi chemarea Domnului înspre pas-torat și vor deveni presbiterii Bisericilor.
Aș vrea să trag însă un semnal de alarmă. Lumea cu sistemul ei corupt de valori a început să intre și în Bisericile noastre. Firea pământească își caută ca întotdeauna un teren propice pentru cultivarea mândriei. Se aude din ce în ce mai des: Nu te lăsa mai prejos! Fii și tu un lider." Vrei să fii un anonim sau să faci și tu ceva în viață?" Nu cumva a pătruns și între noi filosofia orientată spre succes și afirmare de sine?
Auzim spunându-se: Dacă vrei să ai succes, caută să fii mereu în față." Ridică-te și spune-ți părerea." Ajută-i pe cei din jurul tău, fii un far luminos!"
Toate acestea sună frumos, dar s-ar cuveni să ne uităm un pic cu mai multă atenție dincolo de aparențe. Nu cumva există un pericol în exagerarea acestor îndemnuri? Nu cumva cultivăm trăsături negative în loc să formăm caractere creștine? Râvna pentru poziții de conducere s-ar putea să fie bună în politică sau în societate, dar ne putem permite să ne cultivăm ambiția și în Biserică?
Am auzit de mulți care au fost mișcați de astfel de îndemnuri spre poziții de conducere și le-au confundat chiar cu chemări din partea Domnului. Pe măsura trecerii timpului, când Biserica a refuzat să confirme această chemare, acești oameni au devenit acri și critici, rămânând un fel de bolovani" în Biserică, mereu puși pe ceartă și mereu în calea altora chemați cu adevărat la lucrare. Ei sunt marcați de o imensă nedumerire în fața faptului că ceilalți zăbovesc să vadă valoarea" lor și progresul" de care ar fi în stare Biserica sub călăuzirea lor.
Astfel de oameni au fost distruși de aceia care i-au promovat în calea unor ispite cărora n-au fost în stare să le facă față. Ridicați prea repede sus, ei s-au îmbolnăvit de rău de înălțime" și trăiesc într-o continuă stare de amețeală.
Absalom a crezut realmente că el este în stare să rezolve toate problemele nerezolvate din împărăția tatălui său David. Convingerea aceasta l-a determinat să treacă la acțiune și să se auto-propulseze în fruntea națiunii. Dumnezeu i-a refuzat însă slujirea și a trebuit să fie omorât.
Diotref a trebuit să fie mustrat aspru de Ioan pentru că îi plăcea să aibă întâietatea între frați" și tăia și spânzura după propria lui plăcere (3 Ioan 9-10).
În Matei 20:20-28 ne întâlnim cu ambiția nemăsurată a unei mame căreia-i plăcea să-și vadă mereu fiii în frunte. Christos a trebuit să-i corecteze felul de gândire și să-i reamintească faptul că în lucrarea divină nu hotărăște o inimă de mamă, ci voința lui Dumnezeu. Moise a fost plin de calități și a absolvit în Egipt școala lui Earaon pentru a ajunge într-o zi în fruntea națiunii. In cuvântarea sa din Faptele Apostolilor, Ștefan ne spune că Moise a învățat toată înțelepciunea Egiptenilor și era puternic în cuvinte și în fapte" (Fapte 7:22). Ca proaspăt absolvent, Moise s-a considerat în stare să-și scoată frații din robie și a presupus că toți vor recunoaște abilitățile sale și se vor alinia" sub conducerea lui. Toată inițiativa lui nu s-a soldat însă decât cu un insucces lamentabil și cu o dezamăgire dureroasă. Ca unul educat în Egipt, Moise a trebuit dus în pustie și reciclat" de Dumnezeu. Primul lucru pe care a trebuit să-l învețe a fost să prețuiască și să practice o meserie pe care fusese educat să o disprețtiiască: creșterea animalelor. Când în sfârșit a ajuns să aibă păreri cumpătate despre sine, Dumnezeu l-a chemat din tufișul arzând ca să-l pună în fruntea poporului ales. De data aceasta nu mergea însă de pe poziția de prinț, ci de pe aceea de slujitor. Moise a ajuns să fie unul dintre cei mai de seamă conducători din istoria lumii, abia după ce a învățat să-L urmeze pe Domnul.
Termenul de lider nu se găsește nicăieri în Noul Testament, dar se vorbește pretutindeni despre ucenici și despre faptul că noi trebuie să-L urmăm pe Domnul. S-ar prea putea ca noi să greșim vorbind prea mult despre poziția de conducător în Biserică și prea puțin despre lucrarea de slujire la care suntem chemați. Singurii conducători de care are nevoie Biserica sunt aceia care știu să asculte de poruncile Domnului Isus și să calce pe urmele pașilor Săi. Toți ceilalți ne vor duce pe cărări greșite.
Ca să fie promovat în lucrarea din Biserică, un creștin are nevoie de un duh de slujire mult mai mult decât de o sclipitoare minte independentă. Iată care sunt câteva dintre trăsăturile de caracter ale unui ucenic", adică ale unuia dispus să-L asculte pe singurul Lider adevărat, Domnul Isus Christos:
(1) Una din trăsăturile inconfundabile este dorința de a se lăsa învățat. Aceasta presupune capacitatea de a renunța la propriul punct de vedere îngust și dorința de a-și însuși punctul de vedere al lui Dumnezeu asupra tuturor situațiilor. Iar Dumnezeu ne poate vorbi în multe feluri, prin oameni și prin evenimente. Un ucenic este un om care a lepădat încăpățânarea și dorința de a avea întotdeauna dreptate. Podoaba lui de cinste este o inimă smerită și umilă.
(2) Al doilea lucru pe care îl remarcăm este credincioșia. Un astfel de om poate fi demn de încredere. Când i se încredințează o misiune, toată lumea este convinsă că el va face tot ce poate ca s-o ducă la îndeplinire. Credincioșia se manifestă întotdeauna față de ceva sau cineva. Un ucenic creștin știe că este răspunzător față de Domnul și față de acei pe care îi slujește.
(3) Un ucenic credincios este și un om perseverent. El va ști să facă apel la toate resursele puse la dispoziție de Dumnezeu și nu se va da bătut cu una, cu două. Dorim însă ca fiecare din voi să arate aceiași râvnă, ca să păstreze până la sfârșit o deplină nădejde, așa încât să nu leneviți, ci să călcați pe urmele celor ce, prin credință și răbdare, moștenesc făgăduințele" (Evrei 6:11-12).
(4) Un astfel de ucenic este respectuos față de învățătorul său și față de toți ceilalți. Nu poți sluji altora, dacă nu-i prețuiești, dacă nu-i consideri vrednici de sacrificiile și eforturile tale. Pavel își numea frații: Prea aleșii mei frați", iar Ioan îi alinta, numindu-i preaiubiții mei". Cel ce se enervează ușor și-i insultă pe alții nu poate fi lucrător în via Domnului. In loc să culeagă via, el o risipește.
(5) Un ucenic este un om plăcut și dorit de alții. El nu ne strivește cu aroganța celui ce le știe pe toate", dar ne impresionează întotdeauna cu răspunsurile date.
(6) El se bucură să coopereze cu alții și se entuziasmează de succesul lor. Cei care știu că trag împreună la același unic car al Evangheliei, se bucură ori de câte ori li se poate da o mână de ajutor. Cu cât puterea celui care ajută este mai mare, cu atât carul va înainta mai repede și mai departe. Opusul unui ucenic este unul care vrea să le facă el singur pe toate. Un astfel de om devine o pacoste pentru ceilalți și, deși se ostenește până la epuizare, este o piedică veritabilă în calea progresului.
(7) Un ucenic nu se promovează pe sine, ci trăiește pentru lauda învățătorului său. Întreaga sa viață este una de ucenicie continuă. El este un model de ceea ce ar trebui să fie toți ceilalți credincioși, învățându-i și prin pildă și prin sfătuire. Viața lui este o lecție pe care ceilalți o urmează cu bucurie pentru că-1 văd zi de zi roadele.
Biserica poate greși și poate promova în conducerea ei și altfel de oameni, dar Dumnezeu își alege slujitorii numai dintre cei care au o inimă de ucenic. Cei străluciți" pot merge de capul lor, dar cei smeriți fac mereu să strălucească asupra lor fața Domnului.
Unii din slujitorii din bisericile de azi s-ar putea foarte bine să nu fie și slujitori ai Domnului! Ei se încadrează în categoria celor care vor auzi din partea Domnului secerișului cumplitele vorbe: Plecați de la Mine! Niciodată nu v-am cunoscut".
Ce-i de făcut? Să continuăm să punem accent pe chemarea la funcții de conducere sau să începem să punem mai mult accent pe chemarea la slujire? Fiecare Biserică trebuie să decidă pentru ea însăși!
(Din Calvary Messenger")