Împăratul de la Polul Sud
Pinguinii imperiali
(ethos 2/99)
- Cu înălțimea lor de 1,15 metri și greutatea de 30 kg sunt cea mai mare specie de pinguini.
- Pot rămâne în apă până la 18 minute și pot ajunge la adâncimi de 265 de metri.
- Zona de răspândire: Antarctica.
- Populația: există circa 150.000 de perechi.
- Hrana: pești, crustacee, moluște.
- Dușmani: focile, peștii-spadă, păsările de pradă.
- Dintre toate speciile de păsări, sunt cei mai rapizi înotători subacvatici, atingând o viteză de peste 35 km/oră.Părăsiți de reginele lor, pinguinii masculi stau timp de două luni practic în picioare și nemișcați, pe suprafața rece a gheții. Dacă cumva se mișcă, o fac cu cea mai mare grijă, pentru ca oul să rămână protejat, în felul acesta, nu pot face decât câțiva pași mărunți. Adesea ei se strâng mult unul în altul, pentru a se încălzi atunci când vin furtunile și temperaturile pot ajunge până la 40 de grade sub zero.
De fapt, pinguinilor le place cel mai mult să trăiască în apă, fiindcă aici își găsesc hrana: pești, moluște și alte mici animale marine. În plus, aceste păsări care nu pot să zboare și se deplasează greoi, sunt cei mai rapizi înotători dintre păsări. Dând din aripi cu lovituri puternice, ei reușesc să înainteze ca o săgeată prin apă; dacă vor să iasă din nou pe uscat, sar din apă până la o înălțime de doi metri și aterizează elegant pe burtă, în mai, când în Antarctica începe anotimpul rece, pinguinii imperiali se retrag pe gheață și se împerechează. Peste câtva timp, femela depune un singur ou, pe care-l predă imediat partenerului, care va prelua clocirea. Acesta împinge grijuliu oul pe lăbuțele sale și-l acoperă cu puful cald de pe abdomen, în acest timp femela dispare. Ea se întoarce pentru două luni pe coastă, unde se face în urma efortului pricinuit de depunerea oului. După ce puii au ieșit din ou, vor mai sta încă două luni pe labele părinților. Acolo sunt încălziți de abdomenul moale al taților și în felul acesta nu intră în contact cu gheața care înseamnă pentru ei un pericol de moarte. Chiar și numai două minute pe suprafața înghețată ar fi suficiente pentru ca puiul să moară congelat.
Între timp, mămicile s-au întors, având gușa plină de mâncare pentru puișori. Acum vor prelua ele îngrijirea micuților, iar tăticii vor fi în sfârșit liberi. În total, aceștia au rezistat aproape 90 de zile fără să mănânce, sacrificându-se pentru urmașii lor!
În această perioadă ei au pierdut circa jumătate din greutate. Acum se încolonează și parcurg printre banchize cale de până la 100 km, pentru a ajunge la mare unde se pot în sfârșit sătura.
După câteva săptămâni, se vor întoarce și se vor ocupa împreună cu femelele de "educația" micuților lor. Ei pendulează între mare și locul unde cresc puii, aducând de fiecare dată hrană pentru aceștia. Puii se îngrașă și devin tot mai robuști, putând apoi, mulțumită îmbrăcăminții dese de pene, să stea ei înșiși pe gheață. Când amândoi părinții sunt pe drum, puiul va sta vârât lângă tovarășii de aceeași vârstă aflați în tabără, până se vor întoarce părinții și le vor da de mâncare.
La vreo patru luni după ce pinguinii au ieșit din ou, zilele încep iarăși se lungească. Acum a sosit momentul pentru lecțiile de înot. Întreaga colonie se transferă pe malul mării, unde va petrece tot restul anului.
Un moment
Întotdeauna mi-au plăcut tipii aceștia veseli îmbrăcați în frac.
Cel mai uimitor este faptul că între sutele și miile de pinguini imperiali, care arată toți la fel, membrii unei familii se recunosc întotdeauna. Dacă tatăl se apropie de locul unde se află ceata de pui, chemându-l pe-al său, acesta reacționează imediat. El se înghesuie printre ceilalți pinguini, grăbindu-se în întâmpinarea tatălui.
Dar cum reușește pinguinul să recunoască vocea tatălui în mijlocul gălăgiei infernale?
Cu câțiva ani în urmă, oamenii de știință au aflat: este vorba de voce. Ceea ce nouă ne sună ca fiind un strigăt încâlcit și confuz, pinguinii pot deosebi în funcție de strigătele fiecărei familii în parte.
Încă din timpul perioadei de împerechere păsările învață să recunoască exact vocea partenerului. Hotărâtoare în această privință sunt în special tonalitatea și succesiunea sunetelor.
Puiul de pinguin și-a întipărit și el exact strigătul. Este foarte important, fiindcă numai astfel își va primi porția de mâncare. Dacă nu și-ar găsi părinții, ar trebui să moară de foame, fiindcă pinguinul nu-și hrănește decât propriul său pui.
Strigătele dintr-o colonie de pinguini îmi amintesc de un lucru. Și noi oamenii trebuie să ne orientăm în mijlocul unei învălmășeli cumplite de voci și oferte variate.
"Dacă mă bei", se aude reclama unei sticle de răcoritoare dintr-un spot publicitar, "vei fi și tu la fel ca acești tineri, care tocmai se distrează în piscină."
O anume organizație mă invită: "Vino, lucrează împreună cu noi! Astfel vei face și tu ceva util pentru societate și vei avea un rost în viață!"
Sau niște prieteni entuziasmați îmi susură la ureche: "Bungee-jumping îți oferă extazul. Dacă ai reușit să te autodepășești, să sari peste prăpastie - asta e adevărata mega-senzație!"
Sute de asemenea oferte mă asaltează pe parcursul unei săptămâni: reclame, invitații, opinii. Sunt voci care par adesea extrem de interesante și de atrăgătoare. Cu toate acestea, eu nu mă opresc, fiindcă vreau să aud altceva, vocea Tatălui meu ceresc.
Cu câțiva ani în urmă am recunoscut că viața mea este plină de păcat și numai El mă poate elibera. În Biblie, Dumnezeu îmi face incredibila ofertă de a-mi ierta păcatele și de a mă numi copilul Său. Am acceptat plin de recunoștință această ofertă și de atunci fac parte din familia Sa.
Tot din acea clipă pentru mine a devenit foarte important să recunosc vocea Tatălui ceresc. Asemenea puiului de pinguin o ascult și vreau să învăț s-o cunosc perfect. Numai astfel mă pot orienta în mijlocul amalgamului de voci din jurul meu. Numai așa îl pot recunoaște pe Cel care nu doar îmi promite hrană, ci mi-o și dăruiește cu-adevărat; asta spre deosebire de multele oferte ispititoare din viața de zi cu zi, care, atunci când vrei să le apuci, se sparg ca niște baloane de săpun.
Poți să-L numești și tu "Tată" pe Dumnezeu? Te-ai hotărât odată în mod conștient să-L primești pe Isus și să-I dai ascultare?
Eu mă bucur că pot alerga în orice clipă la Dumnezeu. La El sunt în siguranță și ocrotit precum puiul de pinguin care stă pe labele tatălui său. Acolo însă nu se poate adăposti decât un singur pui. La Dumnezeu, în schimb, sunt încă multe locuri libere - nu vrei să vii și tu?
C. H.