INDEX

 

 

 

Doamne, de ce ?
Există un răspuns la problema suferinţei?
Partea a 3-a

 

Toate guvernele, chiar şi dictaturile, sunt oare de la Dumnezeu?

"Oricine să fie supus stăpânirilor celor mai înalte; căci nu există vreo stăpânire care să nu vină de la Dumnezeu. Şi stăpânirile care sunt, au fost rânduite de Dumnezeu. De aceea, cine se împotriveşte stăpânirii, se împotriveşte rânduielii puse de Dumnezeu; şi cei ce se împotrivesc îşi vor lua osânda. Stăpânitorii nu sunt de temut pentru o faptă bună, ci pentru una rea! Vrei dar să nu-ti fie frică de stăpânire? Fă binele şi vei avea laudă de la ea! Stăpânitorul este slujitorul lui Dumnezeu pentru binele tău. Dar dacă faci răul, teme-te, căci nu degeaba Stăpânitorul poartă sabia. El este în slujba lui Dumnezeu, ca să-L răzbune şi să pedepsească pe cel ce face rău. De aceea trebuie să fiţi supuşi nu numai de frica pedepsei, ci şi din îndemnul cugetului. Tot din cauza aceasta să plătiţi şi impozitele. Căci dregătorii sunt nişte slujitori ai lui Dumnezeu, făcând necurmat tocmai slujba aceasta. Daţi tuturor ce sunteţi datori să daţi: cui datoraţi impozite, daţi-i impozitele; cui datoraţi vama, daţi-i vama; cui datoraţi frica, daţi-i frica; cui datoraţi cinstea, daţi-i cinstea" Romani 13:1-7

Războaiele aduc întotdeauna o suferinţă nespusă unor popoare întregi, familiilor, bărbaţilor şi femeilor. Şi în ziua de astăzi sunt purtate războaie în diferite zone de pe glob. Zilnic suntem confruntaţi cu imagini teribile din fosta Iugoslavie, din Sudan sau din Ruanda; imagini de oameni ucişi, bărbaţi cu membrele sfâşiate de grenade, femei violate, copii plângând şi bătrâni lipsiţi de orice speranţă, cu feţele crispate de durere.

Oare numai dictatorii, şefii de guverne avizi de putere sau generalii sunt răspunzători de aceste războaie? Cetăţeanul de rând n-a fost întrebat; mulţi, care suferă din cauza acestor confruntări, detestă profund războiul. Dacă e adevărat că orice stăpânire este de la Dumnezeu, atunci, în consecinţă, El este răspunzător pentru toată suferinţa şi mizeria provocate de război. - La prima vedere, această afirmaţie pare logică; şi totuşi, să nu ne grăbim să tragem concluzii pripite.

Articolele precedente pe această temă, din ultimele numere ale "ethos"-ului, au arătat că noi oamenii provocăm mai multă suferinţă, nouă înşine şi altora, decât suntem dispuşi să recunoaştem. Este mult mai uşor să-L reclamăm pe Dumnezeu şi să-l imputăm Lui nedreptatea şi violenţa.

De fapt noi trăim într-o societate în care responsabilitatea individuală este tot mai mult dată la o parte. De vină este întotdeauna celălalt.

Cine este el însuşi nedrept şi dur, cine-şi foloseşte în mod brutal coatele - fără a ţine cont de ceilalţi - pentru a ajunge în faţă şi a se realiza, acela îi atribuie în mod uşuratic lui Dumnezeu propriile sale porniri. Omul are tendinţa să proiecteze asupra altcuiva vina sa şi, dând-o la o parte, s-o mărească şi chiar s-o judece fără milă la celălalt.

Judecându-l pe celălalt, se uşurează el însuşi în privinţa vinei. Prin comparaţie, el apare astfel mai moral şi cu un caracter mai bun. Persoanele care nu-şi recunosc propria vină, arată cu degetul către ceilalţi şi, în final, către Dumnezeu, acuzându-L. Dacă dispreţuim Cuvântul lui Dumnezeu şi ne întoarcem privi rea de la el, ne facem rău atât nouă cât şi celorlalţi.

În general s-ar putea spune: dacă poporul este nelegiuit, atunci nelegiuită este şi stăpânirea care-l guvernează. Stalin, Hitler, Ceauşescu, Hussein şi mulţi alţii nu au ajuns la putere peste noapte, din neant. Această afirmaţie este confirmată de multe exemple din istorie, fiind întărită şi de Biblie.

Rusia

Rusia ţaristă, de dinaintea revoluţiei bolşevice, era decăzută. Belşugul şi viata desfrânată se aflau în contrast net cu sărăcia lucie a celei mai mari părţi a populaţiei. Această formă de societate, care, în plus, se ascundea după o religiozitate mincinoasă şi făţarnică, reprezenta, pentru opoziţia nemulţumită, o invitaţie tocmai potrivită la o lovitură de stat. Însă comunismul n-a adus maselor largi ceea ce ele speraseră. Nişte stăpânitori noi fără Dumnezeu nu pot aduce pacea, ci doar sânge şi lacrimi. De regulă, ei sunt mai plini de cruzime decât cei cărora le-au luat locul. Pe măsură ce puterea lui Stalin în Rusia creştea, creşteau de asemenea orgoliul şi brutalitatea lui. Cei care i se opuneau, dispăreau. Totodată, el pretindea poporului tot mai multă supunere şi închinare; în multe locuri şi-a ridicat statui; nenumărate străzi, ba chiar un oraş întreg, au trebuit să ia numele lui. În grandomania sa demonică, a dispus uciderea a nenumăraţi oameni care trăiau în localitatea sa natală şi-l cunoşteau dinainte de a ajunge la putere, printre ei şi un fost profesor al lui. A suprimat pe toţi martorii copilăriei sale, pentru a scrie o nouă istorie, falsificată. Acest dictator rus, însetat de putere, a dispus uciderea cu sânge rece a 10-30 de milioane de oameni. Brutalităţi asemănătoare pot fi relatate şi despre ceilalţi dictatori, cum au fost Hitler, Ceauşescu sau Hussein.

După 70 de ani de asuprire, poporul rus s-a bucurat să vadă căzând lanţurile dictaturii. Ce explozie de fericire a inundat Piaţa Kremlinului, când sute de mii de oameni sărbătoreau Împreună cu Elţân eliberarea poporului rus. Însă bucuria n-a durat prea mult. Uriaşul imperiu nu era unit. Locuitorii lui nu voiau să înţeleagă că situaţia dezolantă a economiei nu se putea îmbunătăţi peste noapte şi că Rusia nu putea fi transformată brusc într-o tară de huzur, în loc să-şi suflece mânecile şi să caute să atingă ţelul comun, mulţi au abuzat de libertatea ivită pentru a-şi satisface propriile nevoi pe socoteala celorlalţi. A urmat inevitabilul: Uriaşul imperiu s-a prăbuşit, au apărut războaiele civile şi astfel o naţiune se fărâmiţează şi este umilită. Şomajul, sărăcia cruntă şi deznădejdea iau amploare; creşterea criminalităţii în fosta Uniune Sovietică este îngrijorătoare. Sectele şi grupările satanice cunosc o mare afluenţă. Cunoscători ai Moscovei susţin că oraşul se compară cu Chicago-ul din anii 30. Recent, pe aeroportul internaţional din capitala rusă a trebuit înlocuit un întreg colectiv al poliţiei de supraveghere, fiindcă funcţionarii îi prădau şi-i ucideau în mod sistematic pe călătorii ce arătau a fi înstăriţi.

Pe acest teren al fărădelegii şi al nelegiuirii, se ridică dintr-o dată, ca din senin, un om şi-i oferă umilului cetăţean rus, folosind un limbaj demagogic, o viziune grandioasă: muncă, pâine, bunăstare şi mai ales grandoare. - Nu par cunoscute asemenea sloganuri? Jirinovski le promite ruşilor strălucirea şi revenirea ţării ca o putere mondială. El vorbeşte deschis despre planurile şi scopurile sale. Ca şi Hitler la vremea lui, el tună şi fulgeră împotriva evreilor, spune pe faţă că va înarma armata şi va utiliza bombele atomice în scopul în care acestea au fost create. Ultima sa carte se numeşte "Lovitură spre sud". Cu toate că Jirinovski vorbeşte fără echivoc despre violenţă şi război, afirmând că, odată ajuns la putere, va aduce sânge şi lacrimi peste multe naţiuni, milioane de oameni îl votează, în cazul în care Jirinovski l-ar succeda pe Elţân, sau ar ajunge cumva la putere, Rusia ar constitui un nou exemplu în istorie, prin care un popor fără Dumnezeu ar avea parte de o guvernare fără Dumnezeu.

Guvernarea anticristică

Ceea ce se va întâmpla cu popoarele singulare, se va întâmpla şi cu restul lumii. Când răul va umple paharul şi va da peste el, Anticristul va prelua conducerea lumii şi va produce o suferinţă nemărginită. Cuvântul lui Dumnezeu nu ne lasă nici un dubiu în această privinţă. Anticristul este fiara care iese din mare, având şapte capete şi zece coarne (Apocalipsa 13:1). Biblia o numeşte "omul fărădelegii", "fiul pierzării" (2Tesaloniceni 2:3). Ea poartă un număr de om, şi numărul ei este 666 (Apocalipsa 13:18). Anticristul va fi unicul stăpânitor al lumii, fiind, pentru un anumit timp, invincibil din punct de vedere politic, economic şi militar.

Militar: "Cine se poate asemăna cu fiara şi cine se poate lupta cu ea?" (Apocalipsa 13:4b)

Politic: "Toţi au acelaşi gând şi dau fiarei puterea şi stăpânirea lor" (Apocalipsa 17:13).

Economic: "Şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei sau numărul numelui ei" (Apocalipsa 13:17).

Cu cât problemele lumii contemporane sunt tot mai de nerezolvat şi cu cât lumea se adânceşte mai mult în confuzie, cu atât mai insistent devine strigătul după un om puternic. Prin prăbuşirea normelor şi valorilor biblice se pregăteşte terenul pentru urcarea la tron a Anticristului. Profeţia Bibliei în legătură cu vremurile din urmă vorbeşte de o perioadă de falsă siguranţă (să fie aceasta pacea dintre Israel şi OEP?), care va fi urmată, ca din senin, de un atac al unei alianţe de popoare din nord (vezi Ezechiel 36-39). Comandant suprem al forţei militare aliate va fi Gog, domnitorul din ţara Magog, domnitorul Roşului, al Meşecului şi Tubalului (Ezechiel 38:1-6). Mulţi comentatori ai Bibliei sunt convinşi că aceste popoare se găsesc în Rusia de astăzi. Cuvântul "roş" este rădăcina cuvântului modern care înseamnă Rusia. Pe baza cunoştinţelor pe care le avem în prezent, profetul Ezechiel ar fi putut spune că, sub conducerea domnului Rusiei, Libia şi Iranul vor năvăli în Israel. Actualul preşedintele rus Elţân a concentrat o asemenea putere absolută în mâinile sale, cum nu exercitaseră înainte decât suveranii monarhiilor absolutiste; iar extremistul de dreapta Jirinovski, după propriile-i declaraţii, are intenţia să-l înlocuiască anul viitor.

Ca pe timpul lui Noe

Mai mult decât toate interpretările întemeiate ale profeţiilor biblice în legătură cu vremurile din urmă, mă mişcă şi-mi dau de gândit cuvintele lui Isus despre starea omenirii în perioada dinaintea revenirii Sale:

"Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întâmpla şi la venirea Fiului omului, în adevăr, cum era în zilele dinainte de potop, când mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când a intrat Moise în corabie, şi n-au ştiut nimic, până când a venit potopul şi i-a luat pe toţi, tot aşa va fi şi la venirea Fiului omului" (Matei 24:37-39).

Geneza 6,5: "Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ şi că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău."

Conform celor spuse de Dumnezeu, înainte şi în clipa revenirii Domnului Isus, oamenii vor gândi şi vor acţiona la fel ca în zilele lui Noe: răutatea va deveni normă, în vremurile noastre asta înseamnă: desfiinţarea ordinii, dispreţuirea poruncilor lui Dumnezeu, avorturile, decăderea sexuală, perversiunile precum homosexualitatea, toate vor deveni normale, înseamnă, de asemenea, escaladarea violenţei şi a criminalităţii, terorismul, lipsa de dragoste, ura, certurile. Din toate astea nici o nădejde de scăpare!

Noe este caracterizat prin următoarele cuvinte: "Noe era un om neprihănit şi fără pată între cei din vremea lui: Noe umbla cu Dumnezeu. Noe a avut trei fii: Sem, Ham şi Iafet. Pământul era stricat înaintea lui Dumnezeu şi era plin de silnicie. Dumnezeu s-a uitat spre pământ, şi iată că pământul era stricat; căci orice făptură îşi stricase calea pe pământ" (Geneza 6:9-12).

Într-o zi, paharul s-a umplut şi Dumnezeu i-a vorbit lui Noe: "Sfârşitul oricărei făpturi este hotărât înaintea Mea, fiindcă au umplut pământul de silnicie; iată, am să-i nimicesc împreună cu pământul" (Geneza 6:13).

Noe a primit însărcinarea de a construi o corabie, un vas de salvare pentru el şi familia sa. Corabia reprezenta un semn pentru judecata care urma să vină, o invitaţie la pocăinţă. Fiecare o putea vedea, însă chemarea la pocăinţă a rămas neluată în seamă. Astăzi, ca şi atunci, cuvintele lui Dumnezeu nu sunt luate în serios. Omul nu vrea să recunoască faptul că va veni ziua în care Dumnezeu nu va mai sta doar în expectativă.

Ani în şir Noe şi fiii săi au lucrat la corabie. Toate celelalte nu mai aveau nici o importanţă. El ştia că, dacă va începe să plouă şi va veni potopul, nu va mai avea nevoie nici de bani, nici de avere. Vă puteţi închipui comentariile curioşilor în timpul îndelungat al lucrărilor de construcţie! Distracţia era asigurată. Nici unul însă nu şi-a revenit şi nimeni nu şi-a schimbat modul de viaţă! Conform spuselor Bibliei, Noe era un propovăduitor al neprihănirii (2 Petru 2:5). El dojenea răutatea şi nelegiuirea contemporanilor săi, dar probabil ei se limitau să râdă şi să-şi bată joc de acest "nebun". Nu erau ei oare adulţi şi progresişti? Nu aveau un anumit nivel de cultură? Sentinţa lui Dumnezeu a fost cu totul diferită. Dar care era cea valabilă? Lumea bogată din vremea lui Noe s-a scufundat. Cel mai târziu când au văzut că ploaia nu mai încetează şi apa urcă tot mai mult, contemporanii lui Noe şi-au dat seama de tragica înşelare. Era însă prea târziu.

La sfârşit totul depinde de sentinţa lui Dumnezeu, nu de a noastră. Ceea ce spunem sau gândim noi despre alţii sau alţii despre noi, este atunci lipsit de importanţă; singurul lucru care contează este ceea ce spune Dumnezeu despre mine şi viaţa mea.

Fosta Iugoslavie

Situaţia internă a unui popor este într-o legătură directă cu conducerea lui. Ceea ce se întâmplă sub ochii noştri în fosta Iugoslavie, atât de zdruncinată şi de nenorocită, trebuie privit în acelaşi context. Sârbii se poartă într-un mod ticălos cu croaţii şi musulmanii. Dar când au ocazia, şi croaţii abia dacă se deosebesc, în ceea ce fac, de duşmanii lor. Cine cunoaşte mai îndeaproape istoria acestui stat multinaţional, ştie cât de mult sânge nevinovat a udat pământul acestei regiuni.

Pe 28 iunie 1914 au fost asasinaţi la Sarajevo prinţul moştenitor al Imperiului austro-ungar şi soţia sa. Acest atentat a distrus definitiv echilibrul politic din Europa, ducând la primul război mondial (1914-1918), cu cele 8 milioane de morţi şi 20 de milioane de răniţi, în octombrie 1917 bolşevicii preluau puterea în Rusia. Lenin a fost primul preşedinte, iar mai târziu puterea a preluat-o Stalin. Serbia a fost atribuită noului stat iugoslav, în acest stat multinaţional au avut loc şi exterminări ale evreilor, întreaga regiune balcanică este o citadelă a practicilor oculte şi demonice. Nu degeaba vampirii şi Dracula îşi au originea acolo.

Este un lucru trist când sunt ucişi oameni în conflicte de război, aducătoare de atâta suferinţă, însă în războiul civil care are loc în ex-Iugoslavia au loc atrocităţi care întrec orice închipuire, făcând să-ţi îngheţe sângele în vine. Întunericul nu se poate propaga cu atâta intensitate decât acolo unde majoritatea populaţiei se leapădă de Dumnezeul cel viu.

Consider că numai pe acest fundal putem încadra întrucâtva războiul absurd din Balcani. Chiar istoria Iugoslaviei ar trebui să reprezinte pentru noi un avertisment: A-L respinge pe Dumnezeu provoacă întotdeauna suferinţă, mizerie şi distrugere, în ţările în care legile divine sunt acceptate, mai mult sau mai puţin, ca îndreptar al acţiunilor omeneşti, şi drepturile omului sunt relativ respectate, în toate ţările necreştine drepturile omului sunt călcate în mare parte în picioare.

Spun toate aceste lucruri cu tristeţe şi adânc lovit. Totodată nu putem să nu ne facem gânduri în acest context şi despre societatea noastră creştină.

Lumea creştină

În comparaţie cu alte ţări, în general ţările creştine sunt într-o oarecare măsură încă intacte din punct de vedere etic. Însă şi aici societatea trosneşte din încheieturi. Standardele de valori creştine sunt date deoparte ca fiind antichităţi. Legile sunt schimbate, fiindcă mulţi oameni nu mai sunt dispuşi să le respecte, considerând c-ar fi demodate. Cine susţine concepţiile biblice despre căsnicie, familie şi sexualitate, este catalogat ca retrograd şi naiv. Au fost desfiinţate toate tabu-urile, fiecare este major, emancipat şi crede că se pricepe la orice. Realitatea însă este că problemele ne copleşesc, violenţa escaladează şi creşte şi ia noi disperarea creată de neputinţa de a ieşi din impas.

Fără îndoială în ţările noastre există o mare nenorocire provocată de droguri. Cum pot fi ajutaţi cei dependenţi, protejând totodată societatea? Întrucât şi noi dispreţuim normele lui Dumnezeu, se caută o soluţie umanistă, care însă nu reprezintă un adevărat ajutor. Unii consideră că drogurile ar trebui legalizate, văzând în asta o alternativă reală. La ce ar duce aşa ceva? Alcoolicul care nu-şi mai poate procura banii pentru băutură, fiind nevoit astfel să se "servească" dintr-un magazin, nu ar avea şi el dreptul să primească totul gratuit? Dacă vom sprijini pe cei dependenţi de droguri sau de alcool ori de altceva, numai pentru a feri societatea de acţiuni criminale, înseamnă că efectiv ceva nu este în regulă. Nu trebuie să venim altfel în întâmpinarea acestei nenorociri? Cum de se refugiază atâţia oameni în infernul drogurilor? Nu este goana din faţa unei vieţi fără sens, a fricii de viaţă, a golului, a lipsei de dragoste? Multor copii le lipseşte siguranţa, protecţia. De-a lungul anilor ei sunt mereu expuşi certurilor dintre părinţi şi îşi dau seama că numai banii şi averea contează. Pe cine mai miră, când tinerii nu mai suportă această societate, în care doar acela care se poate impune mai contează?

Sau să ne gândim la campaniile anti-SIDA. În loc să se pună accentul pe fidelitatea în cadrul cuplului, făcând răspunzătoare legăturile extraconjugale pentru răspândirea rapidă a acestei boli înfiorătoare, societatea se limitează în general la a-l feri pe om de teama contaminării. Se cere ca să nu li se refuze celor infectaţi cu virusul SIDA dreptul la viaţa sexuală, şi se lasă să se înţeleagă că, utilizând prezervativele, problema este rezolvată. Pentru a nu viola sfera intimă a celui bolnav şi de teama discriminării, nu se ţine cont că, de exemplu, medicii şi personalul de îngrijire nu sunt suficient protejaţi. Ar trebui să fie de la sine înţeleasă necesitatea unui test SIDA, chiar şi fără încuviinţarea pacientului. Orice politician ştie că ar deveni neagreat dacă ar face responsabilă sexualitatea desfrânată a unei mari părţi a populaţiei şi ar căuta să facă schimbări în această direcţie. Astfel că se preferă să se spună ceea ce oamenilor le place să audă.

Noi am devenit o societate bolnăvicioasă. Starea lăuntrică a poporului se oglindeşte şi în guvernarea lipsită de orice profil a stăpânitorilor. De exemplu, conducătorul OEP, Arătat, este primit cu toată cinstea, deşi nu reprezintă nici un secret faptul că el este răspunzător pentru multe atacuri teroriste şi criminale. Dăm aici doar unul din multele exemple:

"Ulterior, Ghadafi i-a oferit lui Yasser Arafat o 'recompensă' de cinci milioane de dolari pentru rolul său în masacrul de la Jocurile Olimplice de la München. De fapt, Libia plăteşte anual 30 de milioane de dolari fedainilor, adică teroriştilor. Majoritatea banilor revine fatah-ului..." (John Laffin, Fedain, pag.47).

Unui ucigaş i se dă toată cinstea numai dacă acesta este suficient de puternic. Noi prezentăm în faţa tinerilor noştri o asemenea ipocrizie, şi apoi ne mai mirăm de roadele ce apar dintr-o astfel de sămânţă.

Euforia europeană

A doua jumătate a secolului 20 a adus Europei cea mai lungă perioadă de pace şi bunăstare, ba chiar de belşug. Acest lucru s-a întâmplat în ciuda secularizării şi a îndepărtării crescânde de Dumnezeu, însă aparenţele înşeală. Liniştea actuală şi pacea sunt situate pe un teren lunecos şi unii dintre politicienii noştri recunosc acest aspect. Ruperea nucleului familiei, decăderea morală, abrutizarea extremă a criminalilor încă tineri, care, fără vreo remuşcare, povestesc crimele lor oribile, comerţul internaţional cu droguri, izolarea existenţelor decăzute şi disperate, cât şi multele probleme ecologice nerezolvate nu mai pot fi trecute cu vederea. Se ajunge tot mai mult la convingerea că uriaşele complicaţii nu mai pot fi stăpânite de state singure. Utopia unei Europe puternice ameţeşte tot mai mult capetele politicienilor. Visul european urmează să garanteze pacea. Nu am nici un motiv să consider că, într-adevăr, cancelarul Kohl, preşedintele Chirac şi mulţi alţi politicieni europeni de frunte nu cred acest lucru, în rândul multor naţiuni de pe bătrânul continent forţa de atracţie a Uniunii Europene devine tot mai accentuată.

Dacă se urmăreşte, de exemplu, cochetarea Austriei cu UE, nu-ţi poţi stăpâni impresia că această ţară trebuie să părăsească o barcă ce se scufundă şi că vaporul salvator ar fi tocmai UE. Însă până şi un copil ştie că nu poate ţine în ordine o întreagă casă, dacă n-a învăţat acest lucru mai întâi în propria-i cameră, într-o formaţiune europeană constituită artificial, birocraţia, arbitrariul, abuzul de putere şi nedreptatea vor găsi un teren prielnic. Până şi cetăţeanul simplu recunoaşte lucrul acesta. Astfel Europa va culege ce a semănat, în mod inevitabil, va fi prezentat raportul de desfiinţare a tuturor poruncilor dumnezeieşti.

Mult mai important decât discuţia, dacă această casă europeană va aduce avantaje sau dezavantaje economice, este mesajul profetic al Vechiului şi Noului Testament, conform căruia, la sfârşitul vremurilor, va ajunge din nou la putere acel imperiu care a reprezentat forţa supremă mondială pe vremea primei veniri a lui Isus: Roma (Daniel, cap. 2 şi 9). Numai nebunii pot ignora cuvântul profetic, care a fost verificat de istorie şi se va confirma în continuare. Profeţia biblică indică îm mod clar un imperiu european. Nu va fi altul decât Imperiul roman renăscut în forma sa nelegiuită (Apocalipsa 13:1). Cei ce plănuiesc Europa unită îşi fac socotelile lor fără a ţine cont de Dumnezeu, însă o Europă fără Cristos duce negreşit la un anticreştinism făţiş. Această cea mai nelegiuită dintre toate guvernările va îngrădi, la rândul ei, existenţa altor popoare care trăiesc fără Dumnezeu.

"Să nu datoraţi nimănui nimic, decât să vă iubiţi unii pe alţii: căci cine iubeşte pe alţii, a împlinit Legea. De fapt: 'Să nu preacurveşti, să nu furi, să nu faci nici o mărturisire mincinoasă, să nu pofteşti', şi orice altă poruncă mai poate fi, se cuprind în porunca aceasta: 'Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi'. Dragostea nu face rău aproapelui: dragostea deci este împlinirea Legii. Şi aceasta cu atât mai mult, cu cât ştiţi în ce împrejurări ne aflăm: este ceasul să vă treziţi în sfârşit din somn; căci acum mântuirea este mai aproape de noi decât atunci când am crezut. Noaptea aproape a trecut, se apropie ziua. Să ne dezbrăcăm dar de faptele întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii. Să trăim frumos ca în timpul zilei, nu în chefuri şi în beţii; nu în curvii şi fapte de ruşine; nu în certuri şi în pizmă; ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Isus Cristos, şi nu purtaţi de grijă firii pământeşti pentru ca astfel să-i treziţi poftele!" (Romani 13:8-14).

În prima parte a capitolului (Romani 13), apostolul vorbeşte despre faptul că orice stăpânire este rânduită de Dumnezeu, în partea a doua, observăm că omul, prin propriul său caracter, creează condiţiile care duc la un anumit fel de guvernare. Noi suntem împreună răspunzători pentru ceea ce se întâmplă în statul nostru. Să ne întoarcem deci la Cuvântul lui Dumnezeu, să acţionăm după voia Sa şi să ne rugăm pentru conducătorii noştri, pentru ca astfel Dumnezeu să-Şi atingă ţinta.

B. Schwengeler

CITATE

"Muzica pop şi rock, pornografia, toate aceste lucruri îmi repugnă. Atunci capitalismul? Neţinute în frâu de conştiinţa umană, neatinse de suflarea lui Dumnezeu, capitalismul şi socialismul sunt la fel de respingătoare. Fiecare structură a societăţii trebuie să se supună stăpânirii de sine şi conştiinţei oamenilor... Nu este adevărat că economia decide totul. Decisivă este morala, şi ea nu se poate orienta către o îmbogăţire fără scrupule, ci doar către stăpânire de sine şi renunţare."
Alexander Soljeniţin (75 de ani), celebru dizident rus, care în cărţile sale a dezvăluit ororile dictaturii comuniste, fiind expulzat pentru acest lucru, s-a întors înapoi în Rusia.

"Vin vremuri grele pentru raţiune - şi vremuri bune pentru şarlatanii politici, populişti şi demagogi."
Adam Michnik, redactor-şef al cotidianului polonez "Gazetta Wyborcza", despre evoluţia politicii europene.

"Din copilărie omul timpului nostru - timp pe care nu-l pot caracteriza mai bine decât 'epoca videoclipului' - învaţă să nu iubească, să nu aibă nici o legătură cu un cămin sau vreun alt om, să ia şi iar să lase, să hoinărească, să caute mereu ceva nou şi să uite imediat ce este vechi. Şi ce i-a intrat atât de bine în sânge copilului, adultul nu va mai putea uita pur şi simplu, când va îmbătrâni."
Ivan Klima, scriitor ceh, despre pierderea capacităţii de a iubi şi a suferi.

"Un optimist este de regulă un contemporan insuficient informat."
John Priestley, scriitor englez, despre optimismul nefondat.

"Un lucru mărunt este un lucru mărunt, însă credincioşia într-un lucru mărunt este un lucru mare."
Hudson Taylor, misionar în China, despre însemnătatea credincioşiei.

"Cine este credincios în cele mai mici lucruri, este credincios şi în cele mari."
Isus Cristos în Evanghelia după Luca 16:10

"Sunt, slavă Domnului, ateu!"
Bemardo Bertolucci, regizor al filmului "Micul Buda".
Cărui domn îl dă slavă acest ateu?
 

 

 

 

INDEX