Câteva gânduri cu privire
la cei doi tâlhari
În Luca 23,32-33 este scris: «Împreună cu El duceau și pe doi făcători de rele, care trebuiau omorâți împreună cu Isus. Când au ajuns la locul numit Căpățâna ", L-au răstignit acolo, pe El și pe făcătorii de rele: unul la dreapta și altul la stânga». În privința executării Sale Domnul Isus a spus că trebuie să se împlinească toate profețiile, chiar și faptul că va fi pus în numărul celor fărădelege (Luca 22,37). Aici Isus S-a referit la textul din Isaia 53,12, unde este scris: «De aceea Îi voi da partea Lui la un loc cu cei mari, și va împărți prada cu cei puternici, pentru că S-a dat pe Sine însușl la moarte, și a fost pus în numărul celor fărădelege, pentru că a purtat păcatele multora și S-a rugat pentru cei vinovați». După aproape 700 de ani de la profeția lui Isaia, faptul că Isus a fost răstignit între doi tâlhari s-a împlinit cuvânt cu cuvânt. Și în Evanghelia după Marcu este scris: «Împreună cu El au răstignit doi tâlhari, unul la dreapta și altul la stânga Lui. Astfel s-a împlinit Scriptura, care zlce: A fost pus în numărul celor fărădelege"» (Marcu 15,27-28). În Biblie acești oameni sunt numiți tâlhari, hoți, oameni ai fărădelegii și chiar ucigași. În Matei 27,44 este scris că și tâlharii L-au batjocorit pe Isus împreună cu oamenii, soldații și preoții care erau acolo: «Tâlharii care erau răstigniți împreună cu El, Îi aruncau aceleași cuvinte de batjocură». Însă după aceea unul dintre ei s-a cercetat în sufletul său. Ei au văzut că Isus Se ruga pentru cei care L-au răstignit: «Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac!» (Luca 23,34). Ei au văzut că în ciuda chinurilor groaznice, Isus s-a îngrijit de mama Sa și de ucenicul Său Ioan (Ioan 19,25-27). Ei au simțit relația dintre Isus și Tatăl, căruia S-a rugat nerostind nici un cuvânt de blestem, fără amărăciune sau ură. Ei L-au văzut pe Isus atârnând pe cruce ca un Miel, având pace în suflet și îndurând cu răbdare batjocurile oamenilor. Unul dintre ei a observat însă că Isus se ridică deasupra cuvintelor ce i-au fost adresate. Sunt oare adevărate cuvintele scrise deasupra capului Său: «Isus din Nazaret, Regele evreilor»? Tâlharul a recunoscut șapte adevăruri esențiale:
1. Că Isus a fost fără păcat și nevinovat, dar atârna pe cruce ca un tâlhar (Luca 23,40-41)
2. Că batjocura prietenului său a fost nejustificată (v. 40).3. Dintr-o dată s-a temut de Dumnezeu (v. 40).
4. El a recunoscut înaintea lui Isus că este păcătos (v. 41).
5. El s-a pocăit, a recunoscut și a mărturisit că Isus va merge în Împărăția Sa și că doar prin El se poate ajunge acolo (v. 42).
6. E1 L-a mărturisit pe Isus ca Mântuitor personal: «Doamne, adu-Ți aminte de mine, când vei veni în Împărăția Ta» (v. 42).
7. A arătat o mare credință (v.42). Răspunsul prompt și clar al lui Isus a fost: «Adevărat îți spun că astăzi vel fi cu Mine în rai» (Luca 23,43, vezi și 2 Cor. 12,4; Apoc. 2,7).
Ne întrebăm ce șansă îi acordă Dumnezeu unui hoț, tâlhar sau chiar criminal? Cel care crede în Isus și își mărturisește păcatele este primit de El. Să nu uităm că înaintea lui Dumnezeu toți suntem niște păcătoși, respectiv răufăcători: «... despre ea mărturisesc Legea și prorocii și anume, neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credința în Isus Cristos, pentru toți și peste toți cei ce cred în El. Nu este nici o deosebire. Căci toți au păcătuit, și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu» (Rom. 3,2123). În acest text este vorba despre toți oamenii: toți suntem păcătoși și suntem lipsiți de slava lui Dumnezeu, fără nici o deosebire. Noi nu Îi putem aduce nimic bun, dar neprihănirea Lui poate fi primită de oricine crede în El.
Tâlharii au fost păcătoși. Însă unul a crezut în Isus, iar celălalt a ratat ultima șansă. Amândoi au fost la fel de aproape de Isus, însă i-a separat o veșnicie, mai precis un cuvânt scurt, dar foarte important: «har». Tâlharul batjocoritor a continuat să păcătuiască; iar celălalt s-a rugat: «Doamne, adu-Ți aminte de mine...» experimentând harul bogat al iertării. În timpul vieții el a furat, a ucis și a păcătuit - dar mărturisirea păcatelor izvorâtă din adâncul inimii i-a deschis poarta Raiului. Iată harul! Unul ajunge din Iad în Rai, iar celălalt din pragul Raiului în Iad. Prin Isus se hotărăște soarta tuturor oamenilor pentru veșnicie. Primul a murit în amărăciune și incertitudine totală, iar celălalt în pace, fiind sigur că va intra în Împărăția lui Isus. Nimeni nu a fost mai aproape de mântuire ca cei doi tâlhari. Ei L-au văzut pe Isus ca și Mielul lui Dumnezeu pe altar. Imaginea a fost atât de clară, încât chiar și sutașul a fost nevoit să declare: «Cu adevărat, omul acesta era Fiul lui Dumnezeu» (Marcu 15,39).
Pe baza textului din Isaia 53,12 eu susțin că Domnul Isus S-a rugat pentru tâlhari, chiar dacă acest lucru nu este amintit în Evanghelii. Tâlharul păcătos a auzit rugăciunea de pocăință a celuilalt și cu siguranță răspunsul lui Isus, dar a continuat să-L respingă. Există oameni care sunt martorii întoarcerii la Isus a unor persoane, ei rămânând însă împietriți. Dacă o singură rugăciune de mărturisire a păcatelor este îndeajuns pentru a ajunge în Rai, atunci faptul că unii amână o viață să se pocăiască, iar în cele din urmă tot nu reușesc, este un lucru foarte trist.
Tâlharul mântuit ne arată că Dumnezeu ne dă har chiar și la sfârșitul vieții; tâlharul care a pierit ne avertizează că nu trebuie să amânăm pocăința, deoarece ar putea fi prea târziu.
Dacă acum știi că ai nevoie de Isus, atunci predă-ți viața în mâna Lui; nu mai aștepta nici o oră! Dacă Dumnezeu îți oferă astăzi posibilitatea iertării păcatelor, atunci ar fi o nechibzuință să trăiești în continuare în păcat!
Odată la un evanghelist a venit o femeie în vârstă de 75 de ani care dorea să fie consiliată. S-au așezat, iar femeia i-a povestit că la 25 de ani a avut o sarcină neplanificată. Deoarece acest lucru ar fi fost o mare rușine pentru familia ei, nu a spus nimic nimănui, ci a părăsit localitatea plecând în Nord, departe de familia sa. Acolo a născut un copil pe care l-a omorât. Nimeni nu a știut de fapta sa, dar purta această povară invizibilă de 50 de ani. Evanghelistul a îngenuncheat împreună cu ea, femeia recunoscându-și păcatele înaintea lui Dumnezeu și rugându-L să i le ierte. Când s-a ridicat a fost un alt om. Apoi evanghelistul a întrebat-o pe femeie de ce nu s-a întors mai repede la Isus și de ce a purtat o asemenea povară timp de 50 de ani. Nu-ți mai purta povara; există cineva care se oferă să ți-o ia. Păcatul este un lucru rău, dar nimic nu este mai rău decât să pășești în veșnicie cu păcatele tale! N.L.